Marian Vanghelie, preşedintele PSD Bucureşti, a promis că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a salva parcul Bordei, chiar dacă "totul înseamnă politică", după cum a subliniat în ediţia de marţi a emisiunii "100%".

Marian Vanghelie a adus de la Arhivele Statului primul act de proprietate al terenului din parcul Bordei, prin care Primăria Capitalei a cumpărat terenul de la Marmorosh Blank.

Adriean Videanu şi Marian Vanghelie au avut din nou un schimb dur de replici pe tema retrocedării parcului Bordei. Primarul sectorului 5 a spus că există mai multe căi de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti conform legii 215.

Profesorul universitar doctor Ioan Adam este de părere că revizuirea se mai poate face din mai multe considerente în speţa parcului Bordei.

Primarul general al Capitalei a spus că revizuirea nu suspendă executarea. În aceeaşi emisiune, Videanu a recunoscut că a deţinut 1200 de metri pătraţi de teren, în zona Satului francez, în asociere cu Radu Berceanu, teren pe care l-a vândut.