Emisiunea „Land of Jokes“, realizată de nucleul fostului grup Divertis, a fost scoasă din grila Pro TV. Umoriştii negociază cu mai multe televiziuni, iar din toamnă vor reveni sub denumirea Distractis. Ei au încetat colaborarea cu Pro TV în condiţii amiabile. Grupul va continua să activeze, dar brandul „Land of Jokes“ rămâne la ProTv.
În vara lui 2009 avea loc unul dintre transferurile-bombă pe piaţa media din România: grupul Divertis pleca de la Antena 1 la Pro TV. Aici, membrii grupului s-au divizat în două „facţiuni", „Land of Jokes" şi „Serviciul Român de Comedie", care realizau emisiuni diferite, transmise duminică seara. Achiziţia a fost profitabilă o perioadă, însă, după doar doi ani colaborarea a luat sfârşit. Este din cauza crizei, a declarat la un moment dat Cristi Greţcu, care spunea că cei de la Pro le-au explicat că din cauza situaţiei financiare delicate vor renunţa la câteva producţii, printre care şi "Land of Jokes". E din cauza ratingului, crede Gyuri Pascu, care spune că acum se poartă emisiunile de talente şi cine face ceva diferit zboară din grilă.
PRO-ul rupe Divertis în două: nucleul grupului umoristic, pe făraş
PUBLICAT
Miercuri, 15 Iunie 2011 12:34
ACTUALIZAT
Miercuri, 15 Iunie 2011 12:36
SURSA
REALITATEA.NET
Emisiunea „Land of Jokes“, realizată de nucleul fostului grup Divertis, a fost scoasă din grila Pro TV. Trupa de la "Serviciul Român de Comedie", condusă de Toni Grecu rămâne în Pache Protopopescu şi este pe cale să semneze un nou contract. Nucleul fostului grup Divertis - adică Doru Antonesi, Cristian Greţcu, Doru Pârcălabu, Silviu Petcu, Ioan Gyuri Pascu, Cătălin Mireuţă, Florin Constantin - şi-a luat numele de Distractis şi caută acum televiziune unde să facă show.
Citeşte totul despre:
Divertis, grilă, Ioan Gyuri Pascu, pro, Pro Tv, rating, Serviciul Român de Comedie, Toni Grecu







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M