Sindicatele şi patronatele din Marea Britanie sunt în dezacord în ceea ce priveşte accesul imigranţilor români şi bulgari pe piaţa muncii, unii pledând pentru acceptarea lor, ceilalţi pentru impunerea de restricţii, potrivit presei britanice de astăzi.
Confederaţia Industriei Britanice (CBI) pledează pentru restricţionarea accesului românilor şi britanicilor pe piaţa muncii, sprijinindu-se pe un studiu care arată că majoritatea companiilor britanice recrutează oricum în afara ţării, ceea ce determină creşterea şomajului în rândul populaţiei active autohtone.
Astfel, 22% dintre companiile britanice intenţionează să angajeze muncitori est-europeni în 2007, 21% vor încadra personal provenit din cele 15 membre mai vechi ale UE, iar 10% vor recruta în afara blocului comunitar, informează cotidianul "The Scotsman".
Deşi imigranţii constituie o soluţie pe termen scurt pentru lipsa de personal calificat din Marea Britanie, CBI consideră că guvernul ar trebui să ţină sub control afluxul de imigranţi străini care pătrund pe piaţa muncii, în special după aderarea României şi Bulgariei. "Recunoaştem că imigranţii au fost utili. Dar dacă România şi Bulgaria aderă, ar trebui să existe o pauză înainte ca piaţa muncii să fie redeschisă", a declarat directorul general adjunct al CBI, John Cridland.
Organizaţia patronatelor britanice afirmă că guvernul ar trebui să ia măsuri pentru formarea profesională a tinerilor britanici, deoarece şomajul creşte constant. "Am asistat la o creştere a ratei de ocupare, dar şi la o creştere a şomajului şi trebuie să luăm mai multe măsuri în favoarea forţei de muncă autohtone", a declarat Cridland la un briefing de presă.
La polul opus şi în mod destul de surprinzător, organizaţiile sindicale sunt de părere că Marea Britanie ar trebui să ofere acces liber muncitorilor din România şi Bulgaria, după aderare.
"Nu negăm că sosirea imigranţilor din noile state membre a avut un impact, dar acest lucru s-a întâmplat pentru că sistemul britanic permite angajatorilor să exploateze muncitorii străini şi să îi folosească, pentru a modifica termenii şi condiţiile de muncă în avantajul propriu. Soluţia este să punem capăt exploatării şi nu să ridicăm bariere", a declarat Brendan Barber, secretar general al Trades Union Congress, principala organizaţie sindicală din Marea Britanie.
"Unele segmente ale infrastructurii noastre sociale au fost suprasolicitate. Dar adesea, tocmai în aceste regiuni ale ţării este cea mai mare nevoie de muncitorii străini. Interzicerea accesului lor ar provoca, pur şi simplu, colapsul economic al acestor oraşe", a declarat el, referindu-se la sistemul de protecţie socială şi asistenţă medicală care trebuie să ia în grijă şi imigranţii.
"Muncitorii străini tineri şi sănătoşi au o contribuţie clară la economie şi la finanţele publice prin impozitele pe care le plătesc. Soluţia este, deci, să investim în infrastructura socială. (...) Nu este practic să ridicăm bariere. Nu putem opri românii şi bulgarii să vină să muncească în Marea Britanie, ca angajaţi sau cu propria afacere", a declarat el, citat de "Financial Times" în ediţia electronică.
"Sunt dezamăgit că CBI îndeamnă la prudenţă (...) dar multe companii mari şi responsabile sunt de acord cu noi că este nevoie de libertate de mişcare pe piaţa muncii", a încheiat el.
PRO ŞI CONTRA
Luni, 11 Septembrie 2006 10:49
| Vot: |
0
|
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- ROMÂNI ÎN MAREA BRITANIE
Marti, 11 Iulie 2006 15:56 - REVOLUŢIE DEMOGRAFICĂ
Sambata, 26 August 2006 18:25 - ISTERIA INVAZIEI
Sambata, 26 August 2006 21:55 - PRESA BRITANICĂ ATACĂ
Luni, 28 August 2006 13:30 - MINISTERUL UNGAR AL MUNCII NU VREA ROMÂNI
Joi, 07 Septembrie 2006 11:37 - COPIII NIMĂNUI
Luni, 11 Septembrie 2006 11:11 - SEMNAL DE ALARMĂ PENTRU COPII
Vineri, 15 Septembrie 2006 14:56 - DUPĂ ADERARE
Duminica, 24 Septembrie 2006 17:35 - PIAŢA MUNCII DIN EUROPA
Joi, 28 Septembrie 2006 19:39 - DEZBATERI LA BUDAPESTA
Joi, 28 Septembrie 2006 20:38
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
ŞOCANT: Mai mulţi câini înfometaţi au rupt în bucăţi zece oi – VEZI VIDEO
Astazi, ora 02:14Situaţie fără precedent într-o localitate din Maramureş. Mai multe haite de câini sălbăticiţi atacă tot ce le iese în cale de câteva luni bune. Azi dimineaţă însă, haita de câini a atacat o turmă de oi din Satu Nou de...
Senatorii vor să diferenţieze indemnizaţiile pentru creşterea copilului
Luni, 06 Octombrie 2008 21:11Senatorii au hotărât să diferenţieze cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului, pentru naşterile de gemeni, tripleţi şi multipleţi, precum şi posibilitatea ca societăţiile comerciale, care au cel puţin 200 de...
Funcţionarii publici ameninţă cu greva generală, după ce negocierile cu ministrul Economiei şi Finanţelor au eşuat
Luni, 06 Octombrie 2008 19:42Negocierile reprezentanţilor sindicatului Sed Lex cu ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian au eşuat. Părţile nu au reuşit să ajungă la un acord privind nivelul majorării salariilor funcţionarilor publici. În...
În România s-au construit 183 de kilometri de autostradă în 18 ani
Luni, 06 Octombrie 2008 18:54În ultimii 18 ani, în România s-au construit 183 de kilometri de autostradă. Adică zece pe an. Rupt de această realitate, ministrul Transporturilor are planuri măreţe pentru următorii cinci : nu mai puţin de 2.000 de kilometri...
O familie din Cotnari a reuşit în premieră să câştige un proces împotriva Companiei de Drumuri
Luni, 06 Octombrie 2008 19:44160.000 de euro pentru două vieţi distruse. Aceasta este despăgubirea oferită unei familii din Cotnari, după un grav accident provocat de neatenţia muncitorilor de la Administraţia Naţională a Drumurilor Craiova. După lungi şi...
Cele mai CITITE din Social
- Bucureştiul va avea două porturi din 2013 (3782)
- Aproape 20.000 de sindicalişti vor ieşi marţi în stradă (2368)
- România se va confrunta cu un val generalizat de scumpiri (1901)
- Un grav accident de circulaţie a avut loc sâmbătă noapte în judeţul Braşov (1832)
- În Gara de Nord plouă ca afară - VEZI VIDEO (1260)
Cele mai VOTATE din Social
- Mai mulţi oameni au ajuns din proprietari de locuinţe simpli chiriaşi, la Cluj (3,92/5)
- Aproape 20.000 de sindicalişti vor ieşi marţi în stradă (3,84/5)
- Un grav accident de circulaţie a avut loc sâmbătă noapte în judeţul Braşov (3,84/5)
- Premiul pus în joc de Loteria Română a fost de peste 2,8 milioane de euro (3,6/5)
- Aeroportul din Craiova va fi modernizat (3,6/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Aproape 20.000 de sindicalişti vor ieşi marţi în stradă (92)
- Un grav accident de circulaţie a avut loc sâmbătă noapte în judeţul Braşov (31)
- România se va confrunta cu un val generalizat de scumpiri (19)
- Bucureştiul va avea două porturi din 2013 (18)
- Cursa Tarom de Iaşi nu a putut ateriza pe aeroportul Henri Coandă din cauza vremii (12)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Gheorghe Flutur: Deprecierea leului va continua, principalul vinovat este Tăriceanu. Cum comentaţi?
Luni, 06 Octombrie 2008 22:01Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în cadrul emisiunii "Realitatea zilei" că principalul vinovat pentru deprecierea leului şi pentru valul de scumpiri care va urma este premierul României Călin...
- Hidrologii au emis cod portocaliu pe râul Prut, în judeţul Botoşani
- Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat
- Anchetă la Serviciul de Ambulanţă Vaslui după ce o femeie a murit în salvarea care nu avea personal medical. Cum comentaţi?
- Gigi Becali către presă: Pentru că PNG este un partid serios, nu vreau să se dea în presă "ce voce frumoasă este Becali". VEZI VIDEO
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă
- BNR a stabilit un curs de 3,94 lei pentru un euro
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Locuri de muncă pentru copiii din centrele de plasament
- Mâncarea, băutura şi ţigările- jumătate din cheltuielile românilor
- Schizofrenie la şcoala de poliţie
- Patriciu a încasat 1,3 miliarde de dolari din vânzarea Rompetrol
- Oamenii de afaceri: Business-ul e solid, dar ne revizuim investiţiile
- Apa Nova, afaceri în stagnare în primul semestru
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

| mai multe
| Romania | 07.10 | 08.10 |
| Timişoara | 21 °C | 21 °C |
| Arad | 21 °C | 18 °C |
| Bacău | 14 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 19 °C | 17 °C |
| Europa | 07.10 | |
| Atena | 24 °C | |
| Berlin | 14 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 7 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,941 RON |
| 1 USD | 2,9054 RON |
| 1 GBP | 5,1076 RON |
| 1 CHF | 2,5409 RON |
| 100 HUF | 1,5846 RON |
| 100 JPY | 2,8093 RON |
| 1 BGN | 2,015 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










