Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Prinţul Albert de Monaco, logodit oficial cu o fostă înotătoare olimpică

Prinţul Albert de Monaco şi-a anunţat oficial logodna cu Charlene Wittstock, o fostă înotătoare care a reprezentat Africa de Sud la Olimpiada de la Sydney din 2000.

Prinţul Albert, logodit oficial cu Charlene Wittstock
Prinţul Albert, logodit oficial cu Charlene Wittstock / FOTO: www.kansascity.com

Prinţul Albert de Monaco se va căsători cu Charlene Wittstock, sportiva pe care a cunoscut-o la Olimpiada de la Sydney din 2000.

Anunţul pune la capăt câtorva luni de speculaţii, în care s-a vorbit despre posibila căsătorie dintre Prinţul Albert, 52 de ani, şi olimpica Wittstock, o femeie cu 20 de ani mai tânără decât el, scrie BBC.

Fostă profesoară, Charlene l-a cunoscut pe Prinţul Albert la Olimpiada de la Sydney, din 200, unde ea participa ca înotătoare la concurs pentru Africa de Sud, iar prinţul făcea parte din echipa de bob a statului monegasc.

Prinţul Albert a venit pe  tronul Monaco-ului în 2005, la decesul tatălui său, Prinţul Rainier al III-lea, şi are doi copii, care nu pot moşteni tronul, fiind născuţi în afara unei căsătorii legitime.

Până la relaţia cu Charlene, prinţul Albert, a cărui mamă a fost starleta de cinema americană Grace Kelly, avea reputaţia unui adevărat playboy şi era un celibatar convins. De altfel, în 2002, din cauza atitudinii Prinţului şi a speranţelor reduse că acesta se va căsători într-un final, Parlamentul a modificat constituţia principatului Monaco astfel încât dinastia Grimaldi, de care aparţine Prinţul Albert, să-şi poată menţine continuitatea la tron şi prin intermediul fiilor surorilor acestuia.

Anunţul logodnei dintre Albert de Monaco şi Charlene Wittstock, făcut de Palatul Regal, nu a înaintat vreo dată oficială pentru căsătorie. Potrivit unui purtător de cuvânt al Palatului Regal, va exista un decalaj de cel puţin şase luni între data anunţului logodnei şi cea a nunţii.

Aceasta va fi prima căsătorie a unui prinţ moştenitor în Principatul Monaco, după cea dintre Prinţul Rainier al III-lea şi Grace Kelly,  care a avut loc în 1956.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro