Prinţesa Evelina, cum îi spun cei care o iubesc, suferă de Sarcom Ewing, o boală osoasă rară. Medicii din România nu i-au mai dat nicio şansă de supravieţuire, însă o operaţie costisitoare la o clinică din Viena, i-ar salva viaţa.
Micuţa prinţesă este puternică, mereu veselă, însă pentru a învinge boala are nevoie de ajutorul nostru.

Evelina trebuie să fie supusă unui tratament care începe cu un număr de 6 sedinţe de chimioterapie, apoi se efectuează o intervenţie chirurgicală de înlocuire a osului tumoral (8 cm) cu os preluat din tibie şi os străin, după care se efectuează încă 7 sedinţe de chimioterapie.
Durata terapiei se estimează la un an de zile.
Costurile sunt estimate la aproximativ 40.000-50.000 euro pentru intervenţia chirurgicală, care se va efectua la Spitalul Universitar AKH din Viena, şi 80.000 euro pentru sedinţele de chimioterapie postoperatorie care se vor efectua la Viena, la Spitalul de copii Sfânta Ana, fiind necesar ca pacientul să rămână sub observaţie până la recuperare în Viena.
Părinţii Evelinei au înfiinţat Asociaţia Umanitară "Prinţesa Evelina" care are ca prim scop strângerea de fonduri pentru tratamentul şi operatia de care are nevoie Evelina.
Cei care vor să o ajute pe micuţa Evelina pot depune bani în contul Asociaţiei Umanitare "Prinţesa Evelina", CIF 28432696, IBAN RO50 BTRL 0360 1205 B283 18XX, Banca Transilvania.









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M