E. Boc: I-am cerut lui Geoană să modifice Legea de organizare a guvernului pentru a permite trimiterea bugetului pe 2010

E. Boc: I-am cerut lui Geoană să modifice Legea de organizare a guvernului pentru a permite trimiterea bugetului pe 2010
Premierul interimar, Emil Boc, a cerut preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, să facă o modificare a Legii de organizare şi funcţionare a Guvernului, astfel încât să permită trimiterea proiectului de buget pe 2010 în Parlament. Totodată, premierul s-a arătat optimist în ceea ce priveşte şansele Guvernului Negoiţă, exprimându-şi speranţa ca Parlamentul să nu recidiveze şi să dea un nou semn de "iresponsabilitate".
"Am cerut preşedintelui Mircea Geoană să facă o modificare a Legii de organizare şi funcţionare a Guvernului, astfel încât să permită trimiterea proiectului de buget pe 2010 în Parlament", a spus Emil Boc.
Potrivit primului-ministru interimar, hotărârea elaborată de Parlament este "o declaraţie de bună intenţie". "O hotărâre nu modifică o lege. Numai o lege poate modifica o lege. Avem nevoie de un proiect de lege de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a guvernului care să spună că guvernul nu poate iniţia proiecte de legi, cu excepţia bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Numai un asemenea act normativ, trecut de ambele camere şi publicat în Monitorul Oficial, dă dreptul legal Guvernului să înainteze Parlamentului proiectul de buget", a explicat Emil Boc.
În ceea ce priveşte votul de învestitură pe care Parlamentul trebuie să-l dea cabinetului Liviu Negoiţă, premierul a spus că ar prefera ca votul să aibă loc săptămâna aceasta.
"Cred că după precedentul Croitoru, Parlamentul nu va recidiva şi să dea încă o dată un semn de iresponsabilitate", a încheiat Emil Boc.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














