Ultimele Stiri· 1 min citire

Trei italieni şi un român, arestaţi pentru că au sechestrat opt muncitori români

2 nov. 2009, 16:03
Actualizat: 2 nov. 2009, 16:38
Trei italieni şi un român, arestaţi pentru că au sechestrat opt muncitori români

Trei italieni şi un român, arestaţi pentru că au sechestrat opt muncitori români

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: Central European News

Trei italieni şi un român au convins alţi opt români să vină să muncească în Italia, după care i-au folosit ca sclavi într-o mină.

Trei italieni şi un român au abuzat de opt români, cu vârste între 25 şi 40 de ani, pe care i-au convins să vină să muncească în Italia în agricultură. Când aceştia au ajuns la Roma, românul implicat în banda de infractori le-a cerut paşaportul şi actele, cu pretextul completării unor fişe pentru permisul de muncă. I-a dus apoi într-o regiune din sudul Italiei, unde i-a obligat să muncească şi să trăiască în condiţii mizere.  

Românii au fost închişi într-un adăpost izolat, fără paturi sau apă caldă, şi au fost obligaţi să muncească la o mină, 10 ore pe zi. Recompensa pentru munca lor era o bucată de pâine uscată.

Unul dintre ei şi-au adus târziu aminte că are un prieten care locuieşte în aceeaşi regiune şi a reuşit să îl sune şi să îi descrie locul în care se afla. Acesta a alertat poliţia, care a găsit locul în care se găseau românii şi a arestat banda de infractori.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri