Patru candidaţi la preşedinţie nu au primit confirmările oficiale de la BEC pentru intrarea în cursa electorală

Patru candidaţi la preşedinţie nu au primit confirmările oficiale de la BEC pentru intrarea în cursa electorală
Pe la Biroul Electoral Central au trecut 18 candidaţi care au dorit să se înscrie în cursa pentru alegerile prezidenţiale, 7 au fost respinşi, 7 au fost admişi, iar alţi patru aşteaptă comunicările oficiale. Campania electorală a început vineri la miezul nopţii.
Actualul şef al statului, preşedintele Traian Băsescu, şeful
social-democraţilor Mircea Geoană, liderul liberal Crin Antonescu,
Corneliu Vadim Tudor, preşedintele Partidului România Mare, primarul
capitalei Sorin Oprescu, George Becali, preşedinte al Partidului Noua
Generaţie, reprezentantul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România,
Kelemen Hunor, cetăţeanul Ninel Potârcă şi reprezentantul Verzilor
Remus Cernea, Ovidiu Iane, din partea Partidului Ecologist Român, dar
şi independentul Ion Coja vor fi, cel mai probabil, cei 11 candidaţi
la alegerile prezidenţiale.
Primul tur de
scrutin va avea loc la 22 noiembrie. În aceeaşi zi, românii îşi vor
putea exprima, prin referendum, şi opţiunea pentru un Parlament
unicameral, cu maximum 300 de membri.
Şeful statului şi-a depus oficial candidatura la prezidenţiale în 21
octombrie, intenţia de a candida pentru un nou mandat
exprimându-şi-o într-o vizită pe care efectuat-o în Sânnicolau Mare la
3 octombrie. "Aici, la Sânnicolau, vă doresc o după-amiază placută şi
voi reveni la Sânnicolau Mare pentru că de acum Sânnicolau Mare pentru
mine a devenit un loc important, locul în care preşedintele în funcţie
anunţă că va mai candida pentru un mandat", a spus Băsescu.
PDL, partidul care îl susţine, a strâns 1.712. 950 de semnături de susţinere.
În aceeaşi zi, la 21 octombrie, şi-a depus oficial candidatura la
Preşedinţie şi liderul PSD, Mircea Geoană. La Biroul Electoral Central,
Geoană le-a mulţumit celor peste 2.536.506 de susţinători care au
semnat pe listele depuse.
Crin Antonescu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, şi-a depus
oficial candidatura la 15 octombrie. Antonescu, ca şi şeful
social-democraţilor, şi-a anunţat intenţia de a candida la cea mai
înaltă funcţie în stat în prima jumătate a anului. Numărul de semnături
pe care le-a strâns liberalul a fost de 1.615.556.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, şi-a depus candidatura la BEC în
ultima zi, având 400.215 semnături de susţinere. Oprescu a avut un
discurs scurt, în care a pus accent pe "oamenii independenţi".
Corneliu Vadim Tudor, preşedintele Partidului România Mare, şi-a depus
în mod oficial candidatura la Preşedinţie, la 20 octombrie, Tudor
candidând astfel pentru a patra oară la Cotroceni. Corneliu Vadim Tudor
a venit la BEC cu o listă care conţinea "peste 350.000" de semnături
ale susţinătorilor săi.
Kelemen Hunor, reprezentantul UDMR, şi-a depus candidatura în aceeaşi
zi, 20 octombrie, când, la Biroul Electoral Central, a depus o listă
care cuprindea în jur de 284.000 de semnături. Kelemen Hunor a fost
desemnat să candideze pentru şefia statului, din partea UDMR, după a
doua jumătate a anului.
George Becali, preşedinte al PNG-CD, europarlamentar şi finanţator al
echipei de fotbal Steaua, şi-a anunţat, şi el, intenţia de a candida la
prezidenţiale, după a doua jumătate a anului. Becali şi-a depus oficial
candidatura la 17 octombrie şi a venit la Biroul Electoral Central cu o
listă care conţinea 256.646 de semnături.
Candidaturile lui Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu,
Corneliu Vadim Tudor, George Becali, Kelemen Hunor şi a lui Ninel
Potârcă au fost admise de BEC, ceilalţi patru candidaţi - Sorin
Oprescu, Remus Cernea, Ion Coja şi Ovidiu Iane - aşteptând informările
oficiale.
Alegerile prezidenţiale din 2009 se vor desfăşura conform Legii nr.
370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificările şi
completările ulterioare.
Potrivit Legii, sistemul electoral folosit pentru alegerea
Preşedintelui României este sistemul electoral majoritar, iar modul de
scrutin este cel uninominal. Astfel, este ales candidatul care a
întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale
alegătorilor înscrişi pe listele electorale. În cazul în care nici unul
dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al
doilea tur de scrutin , între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea
numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales
candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
Citește și:
- 10:35 - Peștele care sfidează legile evoluției: supraviețuiește de 100.000 de ani fără masculi
- 09:48 - Spectacol pe cer în luna iunie: Venus și Jupiter vor forma o conjuncție spectaculoasă vizibilă cu ochiul liber
- 08:55 - Premieră în medicină: un pacient aflat în moarte cerebrală a primit simultan un ficat și doi rinichi proveniți de la porc
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














