Barack Obama a fost pus în dificultate de întrebarea unui copil de nouă ani

Barack Obama a fost pus în dificultate de întrebarea unui copil de nouă ani
Preşedintele american Barack Obama străbate ţara în lung şi-n lat pentru a-şi promova proiectul de reformă a sistemului sanitar. Prezent la New Orleans într-o dezbatere publică, cel mai puternic lider mondial a fost pus în dificultate de un copil.
În toiul discuţiei, Obama a fost întrerupt de un băieţel de nouă ani. Probabil întâmplarea nu ar fi atras atenţia, dacă puştiul nu i-ar fi pus preşedintelui o întrebare la care nu credea că va trebui să răspundă vreodată.
"De ce te urăsc oamenii? Ar trebui să te iubească", a întrebat copilul.
Pentru câteva momente, liderul de la Casa Albă a rămas blocat. Şi-a făcut ordine în idei şi a încercat să răspundă.
"Am fost totuşi ales preşedinte, deci nu mă urăşte chiar toată lumea.Oamenii sunt preocupaţi de propriile vieţi. Mulţi îşi pierd locul de muncă, mulţi şi-au pierdut asigurările de sănătate sau şi-au pierdut casele. Când eşti preşedintele Statelor Unite trebuie să te ocupi de toate astea. Asta este. Şi ştii, primeşti felicitări când lucrurile merg bine, iar când lucrurile devin dificile primeşti o parte din vină. Dar asta face parte din meserie", a răspuns preşedintele SUA.
Barack Obama a fost criticat în ultima vreme pentru planul său de reformă. Adversarii politici au declarat că proiectul este costisitor şi ineficient. Cu toate acestea, preşedintele speră ca textul să fie aprobat de Congresul american până la sfârşitul acestui an.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














