Scăderea bugetului Sănătăţii cu 113 milioane de lei nu va afecta sistemul sanitar, a declarat Ion Bazac

Scăderea bugetului Sănătăţii cu 113 milioane de lei nu va afecta sistemul sanitar, a declarat Ion Bazac
Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, susţine că a doua rectificare bugetară din 2009, în urma căreia bugetul Sănătăţii va fi diminuat cu peste 113 milioane de lei, nu va afecta activitatea instituţiei pe care o conduce şi nici sistemul sanitar.
"Sumele care au fost reţinute reprezintă fonduri ale unor proiecte
rambursabile sau nerambursabile ale Băncii Mondiale, care nu se mai
puteau angaja până la sfârşitul anului, dar şi cheltuielile de personal
deja realizate prin reorganizarea Ministerului Sănătăţii şi a
instituţiilor subordonate", a precizat ministrul Bazac.
Cheltuielile Ministerului Sănătăţii vor scădea, în total, cu circa 113 milioane lei, potrivit celui de-al doilea proiect de Ordonanţă de
rectificare bugetară din 2009. Astfel, cheltuielile
de personal se reduc cu 9,35 milioane lei, iar cele pentru programe
finanţate cu bani UE, cu 50 milioane lei. De asemenea, se vor reduce cu
57 de milioane de lei din cheltuielile aferente programelor cu
finanţare rambursabilă.
Premierul Emil Boc a declarat că proiectul de ordonanţă care vizează
rectificarea bugetară va fi adoptat sâmbătă.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














