Parchetul General a început urmărirea penală faţă de fosta judecătoare Elena Turcu

Parchetul General a început urmărirea penală faţă de fosta judecătoare Elena Turcu
Fosta şefă a Secţiei Penal a Tribunalului Dâmboviţa, judecătoarea Elena Turcu, este urmărită penal. Procurorii de la Parchetul General i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile.
Judecătoarea Elena Turcu a ajuns cunoscută acum doi ani, după ce a fost acuzată că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice. După ce a fost oprită de un echipaj al Poliţiei Rutiere Dâmboviţa, magistrata a refuzat să se supună testului de alcoolemie şi i-a ameninţat pe poliţişti. Totul, într-un adevărat circ de stradă.
În cele din urmă, judecătoarea a fost dusă la spital şi i s-au recoltat probe. Rezultatul - o alcoolemie de unu la mie în sânge.
Cu toate acestea, pe 20 august 2008, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispuns neînceperea urmării penale, apreciind că probele prelevate de anchetatori nu erau legale şi conforme.
"La analiză putea fi dus sângele oricui, sau putea fi dus sânge contrafacut. Imaginile nu sunt relevante decât asupra faptului că, din punctul de vedere al unor jurişti serioşi, se vede de la o poştă că s-a înscenat o alcoolemie", spunea Gheorghiţa Stoian, avocatul judectăoarei.
Unii dintre poliţiştii implicaţi în conflictul cu Elena Turcu au cerut redeschiderea dosarului în noiembrie 2008. În ianuarie anul acesta, soluţia de neîncepere a urmăririi penale în cazul judecătoarei a fost infirmată de instanţa supremă. Aceasta a dispus reluarea şi completarea cercetărilor.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














