Ultimele Stiri· 1 min citire

UEFA a amânat două meciuri în 2003 din cauza unor atentate

23 iul. 2009, 07:44
Actualizat: 23 iul. 2009, 07:45
UEFA a amânat două meciuri în 2003 din cauza unor atentate

UEFA a amânat două meciuri în 2003 din cauza unor atentate

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: Realitatea TV

O ameninţare cu bombă a pus pe jar, chiar săptămâna trecută, şi lotul campioanei din Italia, Inter. Aflată în turneu de pregătire în California, echipa lui Cristi Chivu a fost evacuată şi a aşteptat aproape două ore ca poliţia să verifice hotelul. Din fericire a fost o alarmă falsă.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat însă în toamna lui 2003. UEFA a amânat cu o săptămână partida dintre Galatasaray şi Juventus, din grupele Ligii Campionilor, din cauza unor atentate petrecute în oraşul gazdă, Istanbul.

Acelaşi eveniment a provocat şi amânarea meciului din Cupa UEFA, Maccabi Haifa-FC Valencia, care ar fi trebuit să se dispute a doua zi într-un alt oraş din Turcia, Izmir.

Ca o ironie, UEFA acceptase ca echipele israeliene să dispute partidele de acasă în Turcia tocmai din cauza atentatelor petrecute în Israel.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri