Bergodi: "Atâta timp cât jucătorii dau 100% pe teren, nu mă interesează ce fac noaptea"

Bergodi: "Atâta timp cât jucătorii dau 100% pe teren, nu mă interesează ce fac noaptea"
Antrenorul Stelei, Cristiano Bergodi, a declarat vineri, la sosirea în România, că nu comentează viaţa sportivă a jucătorilor atâta timp cât dau randament maxim în teren, asta după ce mijlocaşul Rafal Grzelak, alături de alţi patru stelişti, au fost surprinşi de presă într-un club bucureştean, unde au petrecut până la 5 dimineaţa.
"Despre ceea ce s-a auzit cu Grzelak, că a fost prin cluburi, nu am ce comenta. Atâta timp cât jucătorii dau 100% pe teren, nu mă interesează ce fac noaptea. Nu sunt un dictator, ci doar un profesionist care vrea să aibă o relaţie cât mai bună cu cei alături de care lucrează", a spus Bergodi, pe Aeroportul "Henri Coandă".
Noua achiziţie a Stelei, polonezul Rafal Grzelak, a fost surprins joi noapte de fotografii unui cotidian într-un club bucureştean, acolo unde a petrecut până la ora 5 dimineaţa. Mijlocaşul a venit la Steaua din postura de jucător liber de contract şi a început pregătirea alături de colegii săi în cantonamentul din Austria, el debutând deja pentru roş-albaştrii într-o partidă amicală. Alături de polonez, în clubul de noapte au mai petrecut şi conaţionalul său Pawel Golanski, dar şi alţi trei stelişti, Janos Szekely, Cezar Lungu şi Juan Toja.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














