Senatorii şi-au pregătit un program mai lejer în ultima săptămână de campanie

Senatorii şi-au pregătit un program mai lejer în ultima săptămână de campanie
Conducerea Senatului a decis marţi ca programul pentru săptămâna viitoare, ultima din campania electorală pentru alegerile la Parlamentul European, să nu mai includă nicio zi de plen.
"Pentru săptămâna viitoare, luni (1 iunie - n.r.) este sărbătoare
legală pentru că este sărbătoarea Rusaliilor pentru religia catolică,
iar în celelalte zile este program în comisiile permanente şi în
colegii", a afirmat chestorul Senatului. El a explicat că săptămâna
viitoare nu va fi şedinţă de plen, pe motiv că toată lumea "munceşte în
teritoriu".
Cât priveşte săptămâna de după euroalegeri, Chelaru a precizat că pe 8
iunie este sărbătoarea Rusaliilor, iar marţi, pe 9 iunie, va fi program
obişnuit de luni.
De altfel, senatorii şi-au modificat programul de lucru chiar şi pentru
această săptămână, miercuri fiind lucrări în comisii, iar joi şi vineri
în colegii.
Citește și:
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
- 07:48 - Urși observați în mai multe zone din Harghita: patru mesaje RO-Alert emise peste noapte
- 07:36 - Fațada principală a Palatului Parlamentului, iluminată în turcoaz marți seară
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














