Parlamentul European va pune în aplicare planul pentru combaterea încălzirii climatice în anul 2013

Parlamentul European va pune în aplicare planul pentru combaterea încălzirii climatice în anul 2013
Uniunea Europeană va pune în aplicare planul pentru combaterea încălzirii globale în 2013. Astfel Uniunea Europeană devine primul mare actor internaţional care se dotează cu un ansamblu de reguli obligatorii pentru a combate încălzirea climatică, pe care intenţionează să le prezinte drept un model la negocierile internaţionale pentru climat prevăzute la Copenhaga în decembrie 2009.
"Misiune îndeplinită. Următorul pas este Copenhaga", a declarat ministrul francez al mediului, Jean-Louis Borloo. Aprobarea acestui plan constituie unul dintre succesele preşedinţiei franceze a Uniunii Europene. "Europa a fost solidară în ceea ce priveşte acest pachet. Este foarte important să fie solidară în perspectiva reuniunii de la Copenhaga", a adăugat el.
Planul european vizează, prin măsuri constrângătoare pentru statele membre şi pentru industria lor, să reducă până 2020 emisiile de gaze de seră ale UE cu 20% faţă de 1990. Planul prevede de asemenea creşterea ponderii energiei din surse regenerabile la 20% din consumul UE, precum şi economii de energie de 20%.
În cazul în care s-ar ajunge la un acord mondial la care să participe şi ţări mari poluatoare precum Statele Unite, China şi India, Europa este pregătită să îşi ridice efortul de reducere a emisiilor la 30%. UE a luat însă şi măsuri pentru a-şi apăra industria de concurenţa neloială a ţărilor mai puţin grijulii cu mediul.
Fiecare dintre cele şase componente ale planului - energie din surse regenerabile, sistem de tranzacţionare a emisiilor, eforturi ale statelor, captarea şi stocarea dioxidului de carbon, reducerea poluării provocate de maşini - a fost aprobat cu o majoritate variind între 559 şi 670 de voturi, potrivit unei numărători a preşedintelui Parlamentului European.
Robin Barnett, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, şi Emil Hurezeanu dezbat, în ediţia specială "REALITATEA.NET Live", vineri, 15 mai, ora 12:00,
cum va arata harta economică globală în urma schimbărilor climatice.
Talk-show-ul va putea fi urmarit în direct pe REALITATEA.NET/Videochat şi
Cotidianul.ro/Videochat, utilizatorii având posibilitatea de a adresa
mesajele şi întrebările lor pentru ambasadorul Robin Barnett, atât în format text, cât şi video.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














