Statele Unite sunt îngrijorate de arestările de jurnalişti şi studenţi la Chişinău

Statele Unite sunt îngrijorate de arestările de jurnalişti şi studenţi la Chişinău
Statele Unite sunt îngrijorate de arestările de jurnalişti şi studenţi la Chişinău, a declarat ambasadorul american la Chişinău Asif Chaudhry. Statele Unite acordă o importanţă majoră dreptului de exprimare a opiniei în mod paşnic, fie prin proteste, prin presă sau internet, dar în acelaşi timp condamnă violenţa, indiferent care ar fi sursa ei.
"În timpul întrevederilor cu reprezentanţii Guvernului, am făcut apel
la autorităţi să permită dreptul la libera şi paşnica exprimare de
opinii", a spus el, deşi din comunicatul
dat publicităţii de Preşedinţia moldoveană după întrevederea
de vineri dintre ambasador şi membrii guvernului moldovean nu reieşea acest lucru.
"Suntem îngrijoraţi îndeosebi de reţinerea jurnaliştilor şi
studenţilor, efectuată fără motive aparente", a spus ambsadorul, în cea mai
explicită luare de poziţie de până acum a unui stat străin împotriva
arestărilor şi intimidărilor jurnaliştilor din Republica Moldova.
Totuşi, în comunicatul publicat vineri de serviciul de presă al
Preşedinţiei, după întrevederea lui Voronin cu Chaudhry, se arăta că
"ambasadorul SUA în Republica Moldova şi-a exprimat regretul în
legătură cu evenimentele care s-au produs în ziua din 7 aprilie în
capitală, menţionând că a fost şocat şi neplăcut surprins de starea
edificiilor vandalizate ale Parlamentului şi Preşedinţiei".
Comunicatul punea accent pe condamnarea de către Statele Unite actelor de vandalism din 7 aprilie. Şeful misiunii diplomatice a SUA a remarcat faptul că "reacţia autorităţilor Republicii Moldova a fost adecvată evenimentelor care s-au desfăşurat"
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














