TVR este pregătită să transmită în direct lucrările Parlamentului

TVR este pregătită să transmită în direct lucrările Parlamentului
Preşedintele - directorul general al televiziunii publice, Alexandru Sassu, a trimis conducerii Camerei Deputaţilor o scrisoare prin care informează că TVR este pregătită să difuzeze în direct lucrările Parlamentului.
Sassu precizează ca, dacă Legislativul acceptă propunerea sa, ar trebui să desemneze o persoană responsabilă cu acest proiect care să colaboreze cu specialiştii din televiziune.
"În spiritul misiunii de serviciu public, pentru buna informare a cetăţenior asupra activităţii Parlamentului României, Societatea Română de Televiziune este pregătită să difuzeze în direct lucrările Senatului şi Camerei Deputaţilor. Vă rugăm ca, după analiza propunerii noastre, în cazul în care sunteţi interesaţi de acest proiect, să binevoiţi a desemna din partea instituţiei dumneavoastră o persoană responsabilă de acesta, care urmează să colaboreze cu specialiştii din SRTv pentru a asigura succesul proiectului", se arată în adresa trimisă de Sassu.
Documentul este înscris pe ordinea de zi a şedinţei Biroului Permanent al Camerei.
Atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor au avut loc mai multe discuţii, în cadrul Birourilor permanente, privind necesitatea ca posturile de televiziune, în special cel public, să transmită lucrările Parlamentului.
Preşedintele Senatului Mircea Geoană şi-a exprimat dorinţa, pe 9 martie, în interiorul conducerii Senatului, ca anumite activităţi ale acestei camere, anumite "momente de substanţă politică", să fie transmise de către Televiziunea publică.
Citește și:
- 10:35 - Peștele care sfidează legile evoluției: supraviețuiește de 100.000 de ani fără masculi
- 09:48 - Spectacol pe cer în luna iunie: Venus și Jupiter vor forma o conjuncție spectaculoasă vizibilă cu ochiul liber
- 08:55 - Premieră în medicină: un pacient aflat în moarte cerebrală a primit simultan un ficat și doi rinichi proveniți de la porc
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














