Titus Flueraş a fost selectat să facă parte din orchestra YouTube

Titus Flueraş a fost selectat să facă parte din orchestra YouTube
Sunt şi români cu care ne putem mândri. Unul dintre ei e şi Titus Flueraş, profesor de vioară la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. El este singurul român selectat să cânte în orchestra mondială Youtube. Şi nu e puţin lucru. A fost ales din peste trei mii de muzicieni din toată lumea.
"Am aflat despre infintarea orcestrei simfonice youtube de pe site-ul paginii Youtube. Am accesat linkul respectiv si am văzut că pentru participare este nevoie de a posta două clipuri video", a declarat Titus Fluieraş.
Zis şi făcut. Clipurile au fost printre cele mai vizualizate din concurs.
"Din cei peste trei mii de candidaţi au fost selectionaţi 200, ca cei două sute să fie aleşi de votul publicului. Am avut un punctaj maxim. Au fost undeva la 14 milioane de accesări ale paginii respective", a spus Titus.
În 15 aprilie, Titus Flueraş va susţine primul său concert împreună cu
orchestra Youtube, la prestigioasa sală Covent Garden din New York.
Orchestra simfonică este formată din 80 de muzicieni selectaţi din
toată lumea.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














