Localnicii din comuna Mihail Kogălniceanu învaţă engleza pentru a vorbi cu americanii din baza militară

Localnicii din comuna Mihail Kogălniceanu învaţă engleza pentru a vorbi cu americanii din baza militară
Oameni de toate vârstele din comuna Mihail Kogălniceanu s-au înscris la cursuri de limba engleză cu speranţa că-şi vor găsi mai uşor un loc de muncă, dar şi pentru a se înţelege cu americanii din baza militară.
Prima lecţie a adunat peste 20 de cursanţi. Printre ei şi domnul
Nicolae Văduva care la 60 de ani a învăţat primele cuvinte în limba
engleză. Domnul Văduva a lucrat patru decenii la baza Mihail Kogălniceanu. I-a
văzut pe americani cum s-au instalat, dar n-a reuşit să schimbe prea
multe vorbe cu ei. Acum este hotărât să le înveţe limba. "Cu toate că sunt la o vârstă înaintată poate îmi ajută la ceva, să mă descurc mai bine în viaţă", a declarat Nicolae Văduva.
"Un exerciţiu de genul ăsta dă speranţe oamenilor că îşi vor îmbunătăţi nivelul de viaţă, că vor avea acces la joburi", a spus reprezentantul fimei contractoare, Dragoş Moisescu. Chiar şi americanii au de câştigat. Se vor înţelege mult mai uşor cu
localnicii pentru că în limba română nu sunt prea multe şanse să
comunice.
Cursurile de limba engleză dureză trei luni şi sunt gratuite. Ele sunt organizate de o firmă care colaborează cu americanii de la baza Kogălniceanu.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














