Gribenco a fost recunoscut de unul din angajaţii casei de schimb din Braşov drept autorul jafului armat

Gribenco a fost recunoscut de unul din angajaţii casei de schimb din Braşov drept autorul jafului armat
Serghei Gribenco, suspectul reţinut săptămâna trecută de poliţişti, a fost recunoscut de un martor ca fiind autorul jafului armat de la Braşov, potrivit unor surse din Poliţie şi Parchet.
Potrivit acestor surse, Gribenco a fost dus, alături de mai multe persoane care nu au legătură cu jaful, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti.
Acolo anchetatorii au trecut la procedura "recunoaştere din grup". Martorul care l-a recunoscut pe Gribenco este unul dintre cei doi angajaţi ai casei de schimb valutar, cel care a supravieţuit atacului. El a fost impuşcat în umăr, dar şi în ochi.
Expertiza probei ADN arată că, în proporţie de 80%, o amprentă de pe geamul maşinii implicate în jaf este a lui Serghei Gribenco. Pe de altă parte, anchetatorii spun însă că încărcătorul găsit acum câteva zile de poliţişti în oala cu ciorbă nu are nicio legătură cu atacul armat.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, acesta a fost externat din Spitalul Judeţean Braşov şi se află sub protecţia poliţiei.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














