Cei doi observatori OSCE, răpiţi în Osetia de Sud, au fost eliberaţi

Cei doi observatori OSCE, răpiţi în Osetia de Sud, au fost eliberaţi
Autorităţile din Osetia de Sud au anunţat marţi că i-au eliberat pe cei doi observatori ai OSCE, despre care au spus că i-au "reţinut" la frontiera cu Georgia, potrivit agenţiei RIA Novosti.
Cei doi observatori ai OSCE, despre care autorităţile georgiene anunţaseră iniţial că au fost răpiţi, au fost eliberaţi. "Doi reprezentanţi ai OSCE au trecut marţi frontiera dintre Georgia şi Osetia de Sud şi au fost reţinuţi de serviciile de poliţie la Arţevi", apoi eliberaţi, după verificarea identităţii lor, a spus Ministerul oset de Interne.
Doi observatori ai OSCE au fost răpiţi de membrii unei miliţii din Osetia de Sud, a anunţat anterior Ministerul georgian de Interne. În total, 28 de observatori neînarmaţi ai OSCE se află în Georgia pentru a supraveghea respectarea acordului de încetare a focului.
În august, Georgia a declanşat o ofensivă militară pentru a prelua controlul asupra acestei regiuni separatiste proruse, iar Rusia a replicat, trimiţând trupe în Georgia. Războiul a durat cinci zile, iar forţele ruse s-au repliat apoi în Osetia de Sud şi Abhazia.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














