Ultimele Stiri· 1 min citire

Hillary Clinton a fost confirmată ca Secretar de Stat de către Senat

22 ian. 2009, 04:39
Actualizat: 22 ian. 2009, 04:57
Hillary Clinton a fost confirmată ca Secretar de Stat de către Senat

Hillary Clinton a fost confirmată ca Secretar de Stat de către Senat

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: Realitatea TV

În timp ce Barack Obama şi-a anunţat deja deciziile în materie de politică externă în primele sale ore la Casa Albă, Hillary Clinton a fost confirmată de Senatul american în funcţia de Secretar de Stat, cu majoritate de voturi.

Senatorii au căzut de acord asupra necesităţii confirmării cât mai rapide a noului şef al diplomaţiei americane. Asta cu atât mai mult dacă se are în vedere că agenda externă a preşedintelui este extrem de dificilă: conducerea războaielor din Irak şi Afganistan, violenţele din Orientul Mijlociu şi ameninţarea nucleară iraniană.

De altfel, proaspăt instalat la Casa Albă, Obama nu a pierdut timpul: el a vorbit la telefon cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, premierul israelian Ehud Olmert, preşedintele egiptean Hosni Mubarak, şi regele Iordaniei, Abdullah al II-lea.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri