Jean-Paul Belmondo se întoarce pe marile ecrane, la şapte ani de la accidentul vascular cerebral

Jean-Paul Belmondo se întoarce pe marile ecrane, la şapte ani de la accidentul vascular cerebral
Jean-Paul Belmondo se întoarce pe marile ecrane în pelicula "Un homme et son chien", regizată de Francis Huster, după o perioadă lungă de recuperare în urma accidentului cerebral vascular pe care l-a suferit în 2001.
Actorul francez, în vârstă de 75 de ani, revine în cinema după o lungă
perioadă de recuperare în care a încercat să depăşească problemele de
vorbire şi motricitate de care suferea în urma accidentului vascular
cerebral.
Belmondo, a cărui carieră a fost
marcată de roluri îndrăzneţe, umoristice şi multiple cascade riscante,
se confruntă în "Un homme et son chien" cu un rol inedit, într-o dramă
psihologică. De această dată, el interpretează rolul unui bătrân rănit
pe viaţă, care trăieşte în stradă, de pe o zi pe alta, alături de un
câine.
Jean-Paul Belmondo dedică această revenire tinerilor cu handicap pe
care i-a cunoscut în timpul convalescenţei sale. "Am realizat că aceşti
tineri de 20 de ani sunt într-o stare mai gravă decât mine. Când am
fost externat din spital, mi-am jurat că voi lupta pentru a le arăta că
o persoană cu asemenea probleme încă mai poate face ceva în viaţă. Nu
ştiam cum, dar aveam voinţă, iar într-un final am hotărât că voi face
acest film pentru ei", a explicat actorul în dosarul de presă.
În ciuda handicapului său, Belmondo nu şi-a pierdut capacitatea de
interpretare şi oferă un rol adevărat în "Un homme et son chien",
emoţionant şi pentru că nu ascunde starea sa reală de sănătate.
"Nu am hotărât să revin pentru glorie, ci pentru că mă regăsesc în
această poveste, presărată cu demnitate şi onoare, povestea unui om
care la sfârşitul existenţei sale descoperă o formă de speranţă", a
completat Belmondo.
Jean Paul Belmondo nu a mai filmat din iunie 2001, ultimul său rol
fiind în filmul "Amazon", regizat de Philippe de Broca.
"Un homme et son chien" va avea premiera oficială pe 14 ianuarie, în Franţa.
Citește și:
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
- 07:48 - Urși observați în mai multe zone din Harghita: patru mesaje RO-Alert emise peste noapte
- 07:36 - Fațada principală a Palatului Parlamentului, iluminată în turcoaz marți seară
- 07:22 - Bacalaureatul continuă cu probele de evaluare a competențelor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














