De luni noapte, Bulgaria nu mai primeşte gaz rusesc

De luni noapte, Bulgaria nu mai primeşte gaz rusesc
Dacă la noi nu se poate vorbi de o criză gravă, în schimb vecinii bulgari simt cu vârf şi indesat lipsa gazului. Dependenţi în proporţie de peste 90 la sută de robinetul rusesc, bulgarii pot rezista din rezerve proprii cel mult o lună. Anuntul a fost făcut chiar de guvernul de la Sofia. În acest timp, oamenii privesc cu disperare cum presiunea gazelor a scăzut la jumătate.
Ministrul Energiei a constituit o celulă de criză şi le-a cerut marilor
consumatori să găseasacă soluţii alternative. Ministrul a anunţat că
bulgaria are nevoiie de 4 zile ca să treacă la consumul de păcură.
În Varna e un frig de crapă pietrele. Un moment cât se poate de nepotrivit pentru ca Rusia să nu mai livreze gaze.
Unii bulgarii folosesc deja energia electrică pentru încălzire. Ştiu că facturile îi vor ustura la buzunare, dar nu au ce face.
Aceeaşi situaţie cu gazul şi la Balcic. Bulgarii şi-au dat seama de gravitatea situaţiei.
Guvernul de la Sofia s-a întrunit azi de urgenţă pentru a găsi soluţii în această situaţie.
"Pentru consumatori ca noi, Guvernul nostru a spus că avem o rezervă statală care va ţine o lună. Eu cred că Guvernul va lua legătura cu UE şi cu Rusia şi Ucraina. Guvernul a făcut o scrisoare către Rusia şi Ucraina si le-a cerut să-şi rezolve problemele între ele", a declarat Ivan Marinov, patron de restaurant.
Bulgarii din Balclic cer guvernului să ceară ajutor internaţioanl de la UE considerând că este o problemă politică şi financiară, ei folosind în continuare gazele chiar dacă acestea au presiunea la jumătate.
Livrările de gaze naturale ruseşti către Bulgaria au fost întrerupte în cursul nopţii de luni spre marţi.
Citește și:
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
- 07:48 - Urși observați în mai multe zone din Harghita: patru mesaje RO-Alert emise peste noapte
- 07:36 - Fațada principală a Palatului Parlamentului, iluminată în turcoaz marți seară
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














