Potrivit unui comunicat al Consiliului Superior al Magistraturii, "s-a aplicat această sancţiune disciplinară ca urmare a încălcării prevederilor legale referitoare la nerespectarea normelor de procedură cu gravă neglijenţă din Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei".
Împotriva acestei hotărâri, judecătorul în cauză poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care va fi soluţionat de Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dacă Trofin va face recurs, magistratul va fi suspendat din funcţie până la soluţionarea irevocabilă a cauzei de către instanţa competentă.
Preşedintele Tribunalului Mureş, Sonia Diaconescu, a declarat că a făcut o sesizare în ceea ce îl priveşte pe judecătorul Trofin la Comisia de disciplină din cadrul CSM, motivul fiind repetatele abateri disciplinare ale magistratului." Eu am făcut sesizarea, însă hotărârea CSM poate fi atacată, prin urmare eu nu pot să spun care sunt respectivele abateri disciplinare. Nici hotărârea secţiei nu este încă motivată, judecătorii având la dispoziţie 20 de zile ca să facă acest lucru", a încheiat Diaconescu.