Preşedintele cere votarea Legii ANI
Joi, 21 Decembrie 2006 06:33

Preşedintele Traian Băsescu a atras atenţia Parlamentului, miercuri, că are în dezbatere o lege prioritară pentru aderare care încă nu a fost votată: Legea privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate.
Băsescu a declarat că la Bruxelles a auzit şoptindu-se în spatele său: "Se vede că am fost de acord ca România să intre în UE şi România a făcut slow - down cu ANI".
Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, a precizat: "Ni s-a dat sarcina ca în vacanţa parlamentară să lucrăm două săptămâni, vom face raportul şi în prima şedinţă din februarie discutăm acest proiect de lege".
Legea privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate a fost votată în forma modificată, cu amendamentele propuse de PSD, PRM, PC şi UDMR, în Camera Deputaţilor. Legea se află în dezbaterea Comisiei Juridice de la Senat de mai bine de două luni.
Legea modificată este contestată pentru că prin modificările aduse îşi pierde atribuţiile de control efectiv al averilor demnitarilor. În actuala formă, Legea permite Agenţiei să verifice doar declaraţiile de avere.