Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Principalele jurnale de ştiri ale zilei s-au relansat la Realitatea TV

Realitatea TV a relansat, începând cu 6 octombrie, cele mai importante jurnale de ştiri ale zilei, cel de la ora 18:00 şi cel de la ora 21:00, într-o nouă formulă grafică şi editorială.

foto: RTV
foto: RTV

Schimbarea celor două programe de ştiri urmăreşte să răspundă într-o formă îmbunătăţită nevoii telespectatorilor de a avea o imagine de ansamblu asupra principalelor evenimente ale zilei.

Jurnalul orei 18.00 şi jurnalul orei 21.00 vor trata astfel marile teme ale actualităţii dintr-o perspectivă analitică şi de sinteză, oferind publicului toate informaţiile complete şi actuale, după conceptul "Realitatea 360".

"Realitatea 360" îşi propune să arate telespectatorilor o viziune de 360 de grade asupra realităţii în 360 de minute de emisie, prin seria de programe difuzate de televiziunea de ştiri de luni până vineri, în intervalul orar 18:00 – 24:00.

Conform cu abordarea editorială a tuturor programelor postului Realitatea TV, jurnalele din prime-time vor trata ştirile de calitate şi subiectele care pe cetăţeanul de rând îl privesc, îl afectează, îl interesează şi îl intrigă. Editor – prezentator al celor două jurnale va fi Melania Medeleanu.

Una dintre coordonatele principale ale programelor de ştiri rămâne interactivitatea, realizatorii urmărind în permanenţă să mobilizeze telespectatorii şi să îi implice în procesul de fabricare a ştirilor. În acest sens, secţiunea "Martor ocular" a site-ului www.realitatea.net, un produs deja consacrat în oferta televiziunii de ştiri, stă la dispoziţia tuturor celor care doresc să trimită sesizări redacţiei Realitatea TV.

"'Prime Time News' şi 'Realitatea 360' sunt două concepte ale unui program dinamic. Realitatea TV are programe de news cu atribute clare: forţă, rigoare, dinamism, reacţie rapidă. Realitatea de la ora 18:00 şi Realitatea de la ora 21:00 continuă linia de conţinut şi, pentru că ne aflăm într-un moment în care evenimentele 's-au copt', vor da şi o altă perspectivă asupra acestora", a declarat Cristian Coman, redactor-şef al redacţiei de ştiri.

Realitatea TV este prima staţie TV de ştiri creată în România, ocupând în acest moment poziţia de lider pe nişa televiziunilor de ştiri. Realitatea TV difuzează zilnic, în medie, 35 de transmisiuni în direct şi invită, în fiecare zi, peste 15 analişti, jurnalişti şi specialişti care explică telespectatorilor evenimentele zilei.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro