Sursa: lefigaro.fr
Această alertă este emisă după o decizie a ministrului apărării A.K. Antony de a plasa în alertă forţele armate, în eventualitatea "unui atac pe cale aeriană", potrivit oficialilor.

"Alerta este bazată pe un avertisment primit de guvern şi vom adopta măsurile care se impun", a declarat un oficial din aviaţia militară, Fali Major.

Potrivit surselor guvernamentale, principalele aeroporturi, mai ales din New Delhi, Bangalore, Mumbai şi Calcutta, au fost plasate în stare de alertă maximă.

Miercuri, poliţia de la Mumbai a găsit opt kilograme de explozibil într-o geantă care fusese lăsată în urmă de atacatorii de la gara centrală, la începutul celor trei zile de teroare din capitala economică a Indiei. Gara centrală a fost locul unuia dintre atacurile comise de islamişti, alături de două hoteluri de lux şi centrul cultural evreiesc. Atentatele s-au soldat cu moartea a 188 de persoane şi peste 300 de răniţi.

India a anunţat deja că are dovezi convingătoare şi detaliate că atacurile de la Mumbai au fost plănuite pe teritoriul pakistanez şi puse în aplicare de pakistanezi. Unul dintre atacatori a fost capturat şi a făcut o mărturisire detaliată, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul altor atentate pentru care India a acuzat elemente din Pakistan. El a declarat că fost antrenat mai multe luni de Lashkar-e-Taiba, grupare militantă islamistă din Pakistan.

Autorii atacurilor de la Mumbai sunt "apatrizi", a afirmat preşedintele pakistanez Asif Al Zardari la CNN, acuzându-i că "iau ostatică întreaga lume", potrivit AFP. Preşedintele pakistanez a mai afirmat că nu a primit dovezi suficiente că singurul supravieţuitor din grupul care a comis atacurile este pakistanez, aşa cum afirmă New Delhi, şi dezminte din nou orice implicare a ţării sale în aceste atacuri.