Un fenomen neobişnuit are loc în aceste zile pe planeta Saturn. Este vorba despre o furtună, prima de acest fel detectată vreodată de pe Pământ. Furtuna are dimensiuni gigant de 8.000 de km.

Uraganul este foarte diferit de cele care au loc pe planeta noastră. Rafalele de vânt depăşesc 350 de km pe oră, iar centrul ciclonului este foarte bine definit fiind mărginit de nori care se desfăşoară pe o înălţime de 75 de km, aproximativ de 5 ori mai mult decât norii uraganelor terestre. Se pare că spirala descrisă de ciclon este căt două treimi din suprafaţa totală a planetei noastre. Cercetătorii au declarat că, deşi arată ca un uragan, se comportă diferit. Furtuna pare să se fi oprit chiar deasupra polului sud al planetei, acolo unde este cel mai cald şi unde atmosfera este puternic rarefiată. Ea nu se deplasează aşa cum s-ar întampla pe Terra.

O altă premieră constă în faptul că furtunile care au loc pe alte planete ale sistemului solar nu au acel ochi specific perturbaţiilor terestre. Prezenţa acelei deschideri reprezintă pentru cercetători o fereastră prin care se pot apropia mai mult de suprafaţa planetei Saturn. E greu să ne imaginam ce s-ar fi întâmplat dacă un asemenea turbion s-ar fi format în atmosfera terestră. Pare mai degrabă un scenariu science fiction.