Primul transplant pulmonar din România, programat pentru 2009
Medicii specialişti vor efectua în 2009, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, primul transplant pulmonar din România, au anunţat reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT).
"Pe lista de aşteptare se află patru pacienţi ce necesită transplant
pulmonar. Dacă totul decurge bine şi nu vom avea probleme de ordin
tehnic, vom face, în premieră în România, transplant pulmonar. Există
pacienţi la noi în ţară care se află în evidenţă cu transplant
pulmonar, dar au fost operaţi în străinătate", a precizat preşedintele
Consiliului Ştiinţific al ANT, prof. dr. Irinel Popescu.
De asemenea, pe listele de aşteptare se mai află 2.100 de pacienţi care
necesită transplant renal, 300 de pacienţi care au nevoie de transplant
hepatic, 100 de bolnavi care au nevoie de transplant medular şi 70 care
au nevoie de o inimă nouă, se arată în raportul ANT.
"În acest an, am reuşit să efectuăm 400 de transplanturi de organe,
ceea ce reprezintă o creştere semnificativă faţă de alţi ani, în care
reuşeam să facem doar câteva zeci de transplanturi. De asemenea, la
nivel naţional, s-au efectuat 600 de transplanturi de ţesuturi", a
precizat directorul ANT, dr. Victor Zota.
Cele mai multe transplanturi efectuate în România, în 2008, au fost
cele renale (198), urmate de cele medulare (83). De asemenea, s-au
realizat şase transplanturi de inimă. Reprezentanţii ANT susţin că
urmează să achiziţioneze un aparat de perfuzie a inimii, care va
permite transportul organului timp de până la 11 ore, de la donator la
primitor. Perfuzia va menţine inima funcţională, printr-un mecanism
care pompează sânge cald.
Potrivit ANT, în 2008, a fost pus la punct şi a devenit funcţional Registrul Naţional de Transplant.
În prezent, în România, transplantul de la o persoană aflată în moarte
cerebrală se poate efectua numai cu acordul familiei.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3529 RON 





Dragoş Stanca, ACTA: Multi au arătat ca e mai...
Inimioare de ciocolată_ Ziua indragostitilor
Prinţesa Lia şi Prinţul Paul au donat...
Mircea Lucescu, ajutoare pentru sinistraţi
Primarul din Caiata, asaltat de localnici
Vedetele s-au alăturat campaniei Realitatea tv








Feedback

