Lansarea primului satelit romanesc a intrat in linie dreapta. Acesta este ultimul weekend la sol pentru micul Goliat pentru ca luni 13 februarie, racheta Vega il va transporta intr-o orbita eliptica in jurul Pamantului, scrie spacealliance.ro.
Lansarea pe orbită a microsatelitului românesc Goliat va fi efectuată cu primul zbor al noii rachete europene VEGA şi este prevăzută pentru 9 februarie. Satelitul a efectuat testele funcţionale şi în prezent este integrat pe lansator împreună cu alţi şapte sateliţi, la centrul spaţial al ESA din Guyana Franceză.
În luna ianuarie, lansarea fusese anunţată pentru data de 9 februarie, însă a fost amânată ulterior din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din Guyana Franceză.
Goliat - un satelit în formă de cub cu latura de 10 centimetri şi o greutate de un kilogram - a fost conceput şi dezvoltat de ROSA, în colaborare cu Institutul de Ştiinţe Spaţiale, între 2005 şi 2007.
Misiunea Goliat are un caracter educaţional şi experimental, acesta fiind primul microsatelit artificial românesc lansat în spaţiu din cadrul unui program al ROSA.
În ianuarie anul trecut, a fost semnat acordul de aderare a României la Convenţia Agenţiei Spaţiale Europene.
Agenţia Spaţiala Europeană este o organizaţie interguvernamentală fondată în 1975, având 18 state membre (16 din UE, plus Elveţia şi Norvegia). Dintre ţările fostului Pact de la Varşovia, România este a doua admisă ca membru, după Cehia. ESA este considerată cea mai importantă organizaţie interguvernamentala europeană cu caracter ştiinţific şi tehnologic şi cu rol important în domeniul securităţii.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M