Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Primul centru de consiliere parentală a fost deschis în Bucureşti

Primul centru de consiliere parentală din Bucureşti - care vine în sprijinul părinţilor pentru abordarea corectă a copiilor cu probleme emoţionale şi comportamentale, dar şi pentru crearea unui mediu familial echilibrat - a fost deschis miercuri de organizaţia Salvaţi Copiii din România.

Primul centru de consiliere parentală din Bucureşti a fost deschis miercuri
Primul centru de consiliere parentală din Bucureşti a fost deschis miercuri / FOTO: i-medic.ro

Centru se adresează atât părinţilor care se confruntă cu deficienţe de comunicare şi abordare a propriilor copii, cât şi celor mici cu probleme emoţionale şi comportamentale. "Majoritatea părinţilor experimentează un nivel crescut de stres şi se confruntă cu probleme de ordin emoţional, pentru rezolvarea cărora au nevoie de ajutor de specialitate", spune preşedintele executiv al oranizaţiei neguvernamentale Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu.

Investiţia pentru realizarea acestui centru s-a ridicat la aproximativ 400.000 de euro, iar peste 90% din aceste costuri au fost acoperite de Islanda, Norvegia şi Lichtenstein, prin Mecanismul Financiar EEA.

Centru de consiliere parentală din Bucureşti nu este primul din România, alte patru existând în Timişoara, Iaşi , Suceava şi Târgu Mureş.

Anul trecut, în România, peste 11.000 de copii au fost victime ale unei forme de abuz, iar cele mai multe cazuri s-au petrecut în familie, conform datelor Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului din Ministerul Muncii.

Cea mai frecventă formă de abuz asupra copiilor este neglijarea, care presupune neasupravegherea adecvată şi slaba implicare în procesul de disiciplinare şi educare. În opinia specialiştilor, acest tip de comportament din partea părinţilor afectează dezvoltarea armonioasă a copiilor, aceştia putând dezvolta diverse forme de anxietate, stres sau depresie.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro