Derby-ul dintre Rapid şi Dinamo este unul de totul sau nimic. Antrenorii au pregătit partida până în cele mai mici detalii.
Mircea Rednic şi-a pus elevii să înveţe pe de rost fişele adversarilor, în timp ce Jose Peseiro nu a lăsat la voia întâmplării nici cele mai banale pase, devenite automatism la fiecare antrenament.
Rivalităţile şi ambiţiile i-au determinat pe acţionarii celor două combatante să-şi deschidă larg buzunarele. O victorie în Giuleşti le-ar putea aduce dinamoviştilor o primă record de 6000 de euro pentru fiecare jucător, în timp ce rapidiştii ar fi recompensaţi cu câte 4000 de euro.
Palmaresul întâlnirilor directe este favorabil roş-albilor. Din cele 98 de meciuri, Dinamo a câştigat 44, iar Rapid 36, în timp ce 18 partide s-au terminat la egalitate. Dacă Peseiro are tot lotul la dispoziţie, Mircea Rednic nu se va putea baza pe fostul galactic, Julio Cesar, accidentat la ultimul antrenament, însă l-ar putea folosi titular pe Gabi Tamaş.
Dinamoviştii ameninţă că vor veni câtă frunză, câtă iarbă în Giuleşti. Pe lângă cele 406 bilete pe care le-au primit din partea clubului Rapid, fanii lui Dinamo au reuşit să-şi mai cumpere 209 la tribuna a II-a, în mijlocul suporterilor vişinii.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M