Procurorii Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a edilului pentru tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, scrie agenda.ro.
Primarul de Biled, Leontin Duţă a întocmit şi depus la Agentia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultura (APIA) Timişoara o cerere prin care solicită plata subvenţiilor din bugetul general al Comunităţilor Europene pentru 63,7 ha de păşune situată pe raza comunei Biled.
Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a completat şi o declaraţie pe proprie răspundere în care a consemnat în fals că pe suprafaţa de păşune pentru care solicită sprijin nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere etc. şi nu se încasează taxe de păşunat, în condiţiile în care terenul a fost închiriat pe o durată de 8 ani unei asociaţii pentru creşterea animalelor.
Dosarul a fost înaintat Tribunalului Timiş.
Primarul unei localităţi din Timiş trimis în judecată de DNA
A cerut subvenţi din bani europeni pentru o păşune închiriată şi a declarat în fals că pentru teren nu există vreun asemenea contract. Este vorba de primarul PDL din Biled, Leontin Duţă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M