Potrivit unui comunicat al DNA remis marţi, primarul Petre Popescu, aflat în arest preventiv, va fi judecat pentru luare de mită în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită în formă continuată. În acelaşi dosar va fi judecat şi Ovidiu Eugen Ciogescu, arestat preventiv în altă cauză a DNA, administrator al SC. ElectroVâlcea SRL Râmnicu Vâlcea, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de dare de mită în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiunea de dare de mită în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada anilor 2006 – 2010, primarul Petre Popescu a atribuit şi încheiat cu două societăţi comerciale, respectiv SC ElectroVâlcea SRL Rm. Vâlcea şi SC Marvelov SRL, controlate de Eugen Ciogescu mai multe contracte de achiziţie publică (de furnizare de produse şi de lucrări), în valoare totală de 4.887.872,87 lei, echivalentul a aproximativ 1.289.676 euro, cu încălcarea normelor ce reglementează achiziţiile publice.
Unul dintre aceste contracte este în curs de execuţie (o lucrare de canalizare). Lucrările de construcţie a imobilului au fost executate de firma SC ElectroVâlcea SRL Rm. Vâlcea.
În schimb, în cursul anului 2008, Ciogescu i-a construit primarului din Boişoara o casă cu două nivele în localitate în valoare de 392.664 lei (materiale şi manoperă) şi i-a dat un aparat electrocasnic în valoare de 1.079,90 lei.
Pentru a ascunde infracţiunea de corupţie, primarul şi omul de afaceri au redactat şi semnat un contract de execuţie de lucrări încheiat în fals între SC Marvelov SRL şi Petre Popescu, în condiţiile în care acest act nu a fost înregistrat în evidenţa contabilă a acestei firme şi nici alte documente contabile în legătură cu acest contract (situaţii de lucrări, facturi fiscale, chitanţe, etc.).
În vederea confiscării, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra casei construite aparţinând lui Petre Popescu.
La data de 23 martie 2011, Tribunalul Argeş a admis propunerea procurorilor anticorupţie şi a dispus arestarea preventivă a lui Popescu pe un termen de 29 de zile.
Eugen Ciogescu a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA în alte două dosare pentru infracţiuni de corupţie, fiind judecat în stare de arest preventiv.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Vâlcea.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M