Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, rămâne în arest

Curtea de Apel Galaţi a respins, vineri, recursul declarat de primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, la decizia Tribunalului Galaţi de a-l menţine în arest până la finalizarea dosarului de corupţie în care judecat alături de omul de afaceri Cornel Penescu şi de alţi inculpaţi.

Antonie Solomon a fost arestat pentru fapte de corupţie
Antonie Solomon a fost arestat pentru fapte de corupţie / FOTO: Grup RC

"S-a respins ca nefundat recursul declarat de Solomon Antonie, iar inculpatul rămâne în arest", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Galaţi, judecătorul Irina Boldea. Ceilalţi inculpaţi din dosar, inclusiv omul de afaceri Cornel Penescu, sunt judecaţi în stare de libertate.

Antonie Solomon a fost arestat preventiv pe data de 3 martie, fiind acuzat că ar fi primit mită 50.000 de euro de la un acţionar principal al firmei PIC din Piteşti, Cornel Penescu, pentru a-şi îndeplini în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu legate de exercitarea funcţiei de primar al municipiului Craiova şi de preşedinte al Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei Rutiere şi Pietonale a municipiului Craiova.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada februarie 2006 - noiembrie 2006, Antonie Solomon, în calitate de primar al municipiului Craiova şi de preşedinte al Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei Rutiere şi Pietonale a municipiului Craiova, ar fi primit drept mită suma totală de 50.000 euro, în mai multe tranşe, de la Cornel Penescu. Concret, primarul Solomon a primit suma de 50.000 euro de la Penescu pentru a facilita, cu încălcarea normelor legale, emiterea unei autorizaţii de construcţie pentru hypermarketul PIC Craiova (autorizaţia de construire conţinând elemente nereale) precum şi pentru a înlesni emiterea unei aprobări privind asigurarea transportului public până în zona unde era amplasat respectivul hypermarket, se arată în comunicatul DNA.

Autorizaţia de construcţie a fost semnată de Antonie Solomon în aceeaşi zi în care SC PIC SA Piteşti a depus cererea prin care solicita această autorizaţie. Anterior, pe baza unei documentaţii identice depuse de solicitant, cererea fusese respinsă de două ori de funcţionari din cadrul Primăriei Craiova, întrucât exista un litigiu pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Solomon a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată şi fals intelectual săvârşit în legătură directă cu o presupusă infracţiune de corupţie. De asemenea, în aceeaşi cauză, au fost trimise în judecată în stare de libertate şi acţionarul majoritar al SC PIC SA, Cornel Penescu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită în formă continuată, dar şi alte două persoane, respectiv George Dragoş Stancu, acuzat de dare de mită şi Gheorghiţă Pieca, fost administrator al PIC Piteşti, SC Muntenia Aliment SRL şi SC PIC Distrib SRL, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşit în legătură cu o infracţiune de corupţie.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro