Edilul Sectorului 6, Cristian Poteraş, s-a prezentat joi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fără să facă nicio declaraţie presei, pentru a fi audiat de către procurorii anticorupţie.
Primarul Sectorului 6 are un dosar la DNA, în care procurorii anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale, în octombrie 2009.
Potrivit rezoluţiei din 28 octombrie 2009, DNA a început urmărirea penală pe numele primarului sectorului 6, Cristian Constantin Poteraş, Gheorghe Floricică, secretar, şi în cazul altor patru funcţionari publici, membri ai subcomisiei de aplicare a legii fondului funciar, Ştefan Preda, Dumitru Vultur, Daniel Moise şi Petre Boncea.
Procurorii arată, în rezoluţia de începere a urmăririi penale, că, în date de 9 ianuarie 2006, 6 iunie 2006 şi 20 iulie 2006 "ignorându-şi atribuţiile conferite de lege, după o analiză superficială netemeinică, au propus validarea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate a lui Cezar Căpăţână, Şerban Alexandru Gheorghe Căpăţână, Anica Cristea, Gheorghe Nica, Steliana Rădulea, Elena Năforniţă şi Gheorghe Jianu, pentru suprafaţa totală de 59.655,52 mp teren intravilan".
Astfel, au fost reconstituite drepturi de proprietate pentru suprafaţa de 39.998, 23 mp, compusă din patru loturi situate în zona încadrată de Splaiul Independenţei şi Calea Plevnei, respectiv o secţiune din imobilul nr 332A de pe Splaiul Independeţei.
De asemenea, a mai fost dat un teren de 2251,24 mp pe Bulevardul Iuliu Maniu nr 11B şi 2740,76 mp lângă Stadionul Giuleşti.
O altă suprafaţă 2097,82 mp a fost predată pe Splaiul Independenţei nr 332A. Tot pe Splaiul Independenţei a mai fost retrocedat ilegal un teren de 1909,48 mp şi alţi 1054,70 mp pe strada Lt.Av.Gheorghe Caranda, se arată în rezoluţia DNA de începere a urmăririi penale.
Comisia de aplicare a legii fondului funciar a mai retrocedat un teren de 3053,68 mp pe strada Valea Oltului, unul tot în cartierul Drumul Taberei, de 1522,75 mp, şi altul de 5044,86 mp pe Strada Sibiu, reprezentând o parte din parcul Favorit.
Persoanele care au primit, în realitate, aceste terenuri necuvenite sunt Fabian Schwartzenberg, Lucian Viorel Grecu,Valeriu Pandor şi Marian Jean Căpăţână, susţin procurorii.
Procurorii au dispus începerea urmăririi penale şi pe numele şefului Serviciului Cadastru Date Urbane şi Fond Funciar, Cristina Popescu şi pe cel al Dorinei Piftor, consilieri în Primăria Sectorului 6, pentru complicitate la abuz în serviciu.
Primarul Poteraş, audiat la DNA
Edilul are un dosar la DNA încă din toamna anului trecut, pentru restituirea ilegală a unui terenuri.
Poteraş este audiat de procurorii anti-corupţie / FOTO: Grup RC







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M