Primarul municipiul Baia-Mare este cercetat penal de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Cristian Anghel a fost adus, vineri, la DNA pentru audieri.

În calitate de primar, Cristian Anghel ar fi dispus, în 2006, cumpărarea de Primăria Baia-Mare a unui imobil de locuinţe sociale la un preţ supraevaluat. Deşi refuzase iniţial cumpărarea imobilului la preţul oferit de vânzător, primarul din Baia Mare l-a achiziţionat mai târziu, de la un intermediar, la un preţ de patru ori mai mare. În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală şi împotriva unei alte persoane.