Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Primăriile vor prelua spitalele doar cu datoriile acumulate în acest an

Reprezentanţii celor 11 spitale din Timiş, care iasă de sub tutela Ministerului Sănătăţii şi intră sub aripa primăriilor, s-au întâlnit astăzi cu autorităţile locale. Ambele părţi şi-au expus punctele de vedere cu privire la actul normativ ce vizează descentralizarea în sistemul sanitar. Dacă pentru primării, preluarea spitalelor este o provocare, cadrele medicale sunt încă sceptice faţă de această mişcare.

Primăriile vor prelua spitalele doar cu datoriile acumulate în acest an
Primăriile vor prelua spitalele doar cu datoriile acumulate în acest an / FOTO: alionka.files.wordpress.com

,, Este un pas înainte chiar dacă anul acesta nu cred că se va face foarte mult în acest sens. Autorităţile locale nu sunt pregătite, iar această acţiune este pompieristică în acest moment", a declarat Dorin Vancea, managerul Spitalului "Victor Babeş".

,,Bugetele locale nu sunt pregătite să suporte din punct de vedere financiar preluarea acestor unităţi. Prea puţine sunt cele care sunt pregătite", a adăugat Livius Cârstea, liderul Sindicatului "Sanitas".

Primăriile vor prelua spitalele doar cu datoriile acumulate în acest an. Restanţele din anii precedenţi trec în contul statului. În plus, sunt primării care susţin că au investit în unităţile sanitare chiar înainte ca actul normativ ce vizează descentralizarea să fie discutat. "Noi am alocat în fiecare an peste 6 miliarde de lei, ca atare, nu cred ca ne va încurca situaţia în care se află", spune Francisc Boldea, primarul Lugojului.

Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”, Spitalul Clinic de Boli Infectionase „Victor Babes”, Spitalul Municipal şi Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu” nu vor mai fi subordonate Ministerului Sănătaţii. Dacă proiectul privind descentralizarea din sistemul sanitar va fi aprobat, cele 4 spitale timişorene vor trece chiar din acest an în subordinea primăriei. Ministerul se va ocupa în continuare de spitalele judeţene clinice de urgenţă, institutele naţionale de cercetare şi cele clinice precum şi spitalele de psihiatrie.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro