Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Primăria Sf.Gheorghe cheltuie 20.000 de lei pentru o poartă secuiască ce va fi amplasată la Szeged

O poartă secuiască de aproximativ nouă metri va fi construită în judeţul Covasna pentru a fi apoi amplasată în oraşul Szeged, din Ungaria, ca semn al solidarităţii maghiarilor de pretutindeni.

Poarta secuiască va ajunge în Ungaria
Poarta secuiască va ajunge în Ungaria / FOTO: pensiuniharghitene.ro

Consilierii locali au votat, joi, alocarea sumei de 20.000 de lei, bani care vor fi transferaţi Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului Covasna cu scopul de a materializa acest proiect.

"La Szeged va fi amplasată o poartă mare, va fi poarta oraşului Sfântu-Gheorghe, un simbol al solidarităţii noastre de pretutindeni", a spus primarul Antal Arpad, cu menţiunea că iniţiativa aparţine Institutului Maghiarilor de Pretutindeni, ca fiecare zonă din Secuime să ridice câte o astfel de poartă secuiască.Suma este luată din banii alocaţi la începutul anului pentru sprijinirea locuitorilor din satele Chilieni şi Coşeni în construirea de porţi secuieşti, în total 30.000 de lei.Din aceştia, până acum patru persoane au solicitat sprijinul municipalităţii pentru acest  scop, suma care le-a revenit fiind de 4.000 de lei.

Proiectul de hotărâre prin care întreaga sumă de 30.000 de lei este transferată Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului - cu ajutorul căreia se derulează programul porţilor secuieşti - a fost votat cu o singură abţinere, din partea consilierului Mădălin Guruianu, care a contestat faptul că o sumă atât de mare revine pentru o poartă secuiască ornamentală care va merge în Ungaria, pe când localnicii de aici primesc  mai puţin.

"M-am abţinut pe motiv că nu cred că trebuie să cheltuim două treimi din banii acestui program pentru porţi secuieşti - 20.000 din cei 30.000 din 2010, pentru o poartă ornamentală expusă în Ungaria, în condiţiile în care alocăm câte 2.000 de lei, adică ajutăm 5 familii în 2010 care pun porţi secuieşti, iar restul de bani, cu care am fi putut ajuta încă 10 familii, îi trimitem pentru imaginea oraşului în străinatate. Cred că este o eroare majoră de stabilire a priorităţilor", a spus Guruianu.

Primarul Antal Arpad a dat asigurări că în cazul în care vor mai exista şi alte solicitări, va fi primul care va susţine o suplimentare de fonduri, şi toţi cei care doresc să construiască porţi secuieşti vor avea sprijinul municipalităţii.

La începutul acestui an, în bugetul municipiului Sfântu-Gheorghe a fost prevăzută o sumă totală de 30.000 de lei, destinată sprijinirii celor care doresc să achiziţioneze porţi secuieşti.

Potrivit edilului şef, aceste porţi secuieşti relevă tradiţia şi ospitalitatea celor din Ţinutul Secuiesc şi oamenii merită să fie sprijiniţi în a le procura sau restaura.

Alte articole din COVASNA
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro