În campania electorală şi la preluarea celui de-al treilea mandat, primarul Neculai Onţanu a spus că protejează spaţiile verzi, însă a omis să descrie cum face asta: acoperindu-le cu un strat de beton. La sfârşitul lunii martie, Consiliul local al sectorului 2 a aprobat construirea unor blocuri de 14 etaje pe o fâşie de teren cu brazi şi vegetaţie care desparte bulevardul Barbu Văcărescu de strada Gara Herăstrău. Suprafaţa de spaţiu verde care va fi rasă – 8.300 de metri pătraţi. Numele beneficiarului este ţinut la secret de primărie, ca dealtfel tot ce este legat de acest tun imobiliar.










