Primăria Capitalei va plăti în trei ani datoria RADET către ELCEN
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat protocolul dintre Primăria Capitalei, ELCEN şi Ministerul Economiei şi Finanţelor prin care datoria istorică de 747 de milioane de lei a RADET către ELCEN urmează să fie plătită în decurs de trei ani.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a precizat că, prin acest act,
primăria nu va mai plăti penalităţile care însumează peste 600 de
milioane de lei, fiindcă prin protocol Ministerul Finanţelor s-a
angajat să anuleze această datorie. Surse municipale spun, însă,
că o parte din aceste penalităţi va trebui să fie plătită, existând
hotărâri judecătoreşti definitive pe care nicio hotărâre de guvern nu
le poate anula.
Primarul a mai precizat că în 2009 va restructura Regia Autonomă de
Distribuţie a Energiei Termice (RADET) şi că dacă s-ar fi continuat cu
plata penalităţilor, ar fi practic imposibil ca primăria să mai poată
subvenţiona o altă creştere a preţului energiei termice.
La sfârşitul lunii noiembrie, premierul Călin Popescu Tăriceanu anunţa
că datoria istorică a RADET către Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) ar
putea fi plătită eşalonat, pe o perioadă de un an, iar problema
penalităţilor aplicate sumei datorate va face obiectul unei negocieri
între Primăria Capitalei şi MEF.
"Datoria principală, istorică, este de 5.000 de miliarde de lei vechi
(500.000.000 de milioane de lei noi n.r.) şi am discutat cu domnul
primar general posibilitatea eşalonării pe o durată de un an a plăţii
acestei datorii de către Primărie către RADET şi de RADET către ELCEN",
a declarat Tăriceanu, după întâlnirea cu Sorin Oprescu. El a mai spus
că va fi o negociere între Primăria Municipiului Bucureşti şi MEF pe
marginea penalităţilor aplicate datoriei.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

