Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Primăria Buftea cheltuieşte 270.000 de lei pentru un program ineficient de sterilizare a câinilor vagabonzi

Rezolvarea problemei câinilor vagabonzi din oraşul Buftea costă 270.000 de lei. Nu toţi localnicii privesc cu ochi buni contractul încheiat de Primărie şi spun că, de fapt, banii sunt aruncaţi pe apa sâmbetei. În mod surprinzător, de la semnarea contractului, numărul câinilor vagabonzi din oraş a crescut. Primarul consideră că legea îi apără pe câini mai bine decât pe oameni.

270.000 de lei va cheltui Primăria Buftea pentru câinii comunitari
270.000 de lei va cheltui Primăria Buftea pentru câinii comunitari / FOTO: motanes.ro

"S-au aprobat 2, 7 miliarde de lei vechi. Câinii comunitari reprezintă o problemă foarte mare.  Am şi salariaţi din Primărie care au fost muşcaţi zilele trecute. În momentul în care a început să se desfăşoare acest contract, au început şi problemele. În continuare se muşcă oamenii. Noi, cetăţenii, nu avem o lege care să ne protejeze aşa cum o au câinii", a declarat primarul oraşului Buftea, Ion Stoica.

Conform contractului, după ce sunt prinşi şi sterilizaţi, câinii trebuie aduşi înapoi, în stradă. Lucru care, susţin iubitorii de animale, nu se întâmplă întotdeauna.

Deşi suma alocată de Primărie este foarte mare, localnicii se simt în continuare terorizaţi de câinii vagabonzi.
"Nu se mai poate trăi în felul ăsta. Sunt foarte mulţi câini. Lumea le dă să mănânce. Muşcă copiii. Nu putem dormi. Trebuie făcut ceva cu animalele astea. Locul lor nu este pe stradă", a spus o localnică.

Potrivit primarului Ion Stoica, numărul câinilor comunitari din oraşul Buftea a crescut în ultima perioadă la peste 1.500.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro