Astăzi putem citi despre drumurile şi condiţiile de cazare pentru o vacanţă în România, despre care sunt cele mai căutate şcoli, care sunt bugetele spitalelor, sau părerea Prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu, despre o posibilă claborare cu ruşii pentru noua centrală nucleară. Tabloidele scriu despre Viorel Cataramă care nu a avut bani să achite nota de plată în club, Delia înşelată de iubitul său, sau Monica Columbeanu care a leşinat în camera de hotel la mare. Ziarele de sport scriu despre remiza dintre Rapid şi Dinamo de seara trecută.
ZIARE QUALITY
Adevărul: "România, o ţară prost croită pentru vacanţe". Drumuri proaste, hoteluri închise şi plaje nepregătite: aşa au fost primiţi turiştii în weekendul de 1 Mai. Au stat la cozi spre munte, au dat în gropi pe drumul spre mare sau au urlat unii la alţii în traficul din Mamaia. Aşa s-au distrat românii în prima vacanţă dinaintea verii.

Evenimentul Zile: "Cele mai vânate şcoli". Când aleg locul în care va învăţa copilul, părinţii iau în considerare valoarea cadrelor didactice, siguranţa, dar şi apropierea de centrul oraşului.

Gândul: "Guvernul se joacă de-a „Preţul corect“, spitalul te obligă să-ţi aduci medicamentele de acasă". În ultimii doi ani, pe o sumă din ce în ce mai mică, spitalele cumpără aceeaşi cantitate de materiale: cum pot fi uneori fatale în sistemul sanitar “standardele de cost”.

România Liberă: "„Prezenţa ruşilor este foarte importantă“" . Prim-vicepreşedintele PDL spune că ar fi dispus să facă un pas în spate de dragul unei alianţe cu PNL. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru România Liberă, că „partea rusă şi-a manifestat interesul pentru noua centrală nucleară“ pe care vrea să o construiască România și că, în această perioadă de criză, investitorii ruși au fost „solidari“ cu angajaţii lor din România.

TABLOIDE
Cancan: "N-a avut bani să achite nora de plată". Viorel Catarama, în tandreţuri cu fetele de club. Aflat în plin proces cu Adela Surugiu, căreia vrea să-i ia copilul, omul de afaceri Viorel Cataramă profită din plin de plăcerile vieţii. El s-a distrat într-un club cu două brunete, dar noaptea s-a încheiat cu un moment jenant.

Click: "Delia, iar te-a înşelat iubitul!". Omul de afaceri nu şi-a însoţit iubita la Caracal, unde aceasta a avut un concert de 1 Mai. Delia Matache a avut un presentiment atunci când a fost expediată de impresarul Lucian Mitrea să cânte de 1 Mai la Caracal. În timp ce solista asuda de zor pe scenă, iubitul ei, Florin Moldoveanu, a profitat şi s-a refugiat repede, la Mamaia, în braţele amantei, fotomodelul Andreea Tivadar.

Libertatea: "Monica Columbeanu, găsită leşinată în camera de hotel". Soţiei milionarului Irinel Columbeanu i s-a făcut rău, sâmbătă, la Neptun, înaintea unei prezentări de modă pentru Cătălin Botezatu. Se pare că motivul leşinului Monicăi Columbeanu a fost oboseala acumulată. Ea a fost găsită în camera de hotel de câţiva prieteni. În ciuda stării precare de sănătate, diva de la Izvorani s-a ambiţionat şi a defilat pe podium.

ZIARE DE SPORT
Gazeta Sporturilor: "Agăţaţi de locul 6". Rapid şi Dinamo au oferit un spectacol de goluri, ratări şi 14 cartonaşe. Oaspeţii au condus cu 2-0, dar au fost egalaţi pînă la pauză. Giuleştenii au avut mai bine de o repriză om în plus, însă, ca la Galaţi, n-au putut să marcheze. Roş-albii păstrează 5 puncte avans, dar vişiniii speră să-şi recupereze cele 3 puncte la TAS.

PRO Sport: "2-2, câştigă Dinamo". „Câinii“ ramân favoriţi pentru ultimul loc de Europa League. Rapid a revenit de la 0-2 şi a avut câteva ocazii imense în repriza a doua.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M