Scott Gardner explora Marea Barieră de Corali din Australia când a auzit un zgomot de pe fundul oceanului. A înotat în direcţia respectivă pentru a vedea ce s-a întâmplat şi a fost uimit să vadă un peşte Choerodon schoenleinii care ţinea o scoică în gură şi pe care o lovea de o piatră.
După câteva momente, scoica s-a spart, iar peştele a mâncat conţinutul.
Din fericire, Scott a reuşit să fotografieze întâmplarea: este prima dovadă care demonstrează că peştii folosesc unelte.
"Fotografia este o dovadă fantastică că aceşti peşti inteligenţi folosesc unelte pentru a ajunge la pradă. Se pare că acest individ face acest lucru în mod normal, având în vedere câte scoici sparte se află lângă piatră", a declarat cercetătorul Culum Brown, de la Universitatea Macquarie din Sydney pentru Science Now.
Uneltele au fost considerate mult timp un semn al inteligenţei umane. În ultimele decenii, însă, s-au descoperit din ce în ce mai multe animale capabile să lucreze cu instrumente şi obiecte.
Primatele, de exemplu, folosesc pietre pentru a sparge nucile şi beţe ascuţite drept săgeţi, în timp ce elefanţii ridică ramuri cu trompele pentru a se scărpina şi a pocni insectele.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M