Din 2009 încoace, statul a garantat 37.000 de credite prin programul Prima Casă în valoare de 1,5 miliarde de euro. Suma alocată anul acesta a fost de 200 de milioane de euro, iar banii deja s-au terminat.
Guvernul nu mai vrea să mai dea un cent în plus pentru achiziţionarea de locuinţe la dobândă mică însă alte 30.000 de credite vor fi acordate dacă băncile sunt de acord să împartă riscul de neplată în mod egal cu statul.
Executivul se aşteaptă ca cele mai mari patru bănci locale să răspundă pozitiv pentru că s-a dovedit că extrem de puţine credite rămân neachitate de către clienţii programului Prima Casă.
Statul plusează prin includerea în program şi a tinerilor care au deja o garsonieră şi care vor putea să cumpere o locuinţă mai mare, mărind astfel pentru bănci numărul de clienţi potenţiali. Rămâne de văzut şi ce dobânzi va avea noul program, dacă va continua, şi dacă avansul va mai fi de 5% ca până acum.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M