Prima bancă publică de sânge placentar din ţară s-a deschis la Cluj
Prima bancă publică de sânge placentar din ţara noastră, la care au acces gratuit, toţi cetăţenii români, funcţionează, din această săptămână, la Cluj.
Sângele placentar se recoltează la naştere, din cordonul ombilical, şi
conţine celule stem, folosite în special în cazuri de leucemie.
În Europa, sângele placentar se poate
stoca în sistem de bancă privată, ceea ce înseamnă că la el are acces
doar familia donatorului care plăteşte pentru păstrarea acestuia, sau
în sistem de bancă publică, unde sângele donat este pentru uz public, potrivit NewsIn
Femeile care vor să depoziteze celulele stem în banca privată, trebuie să
plătească peste 3.200 de lei pentru recoltare şi procesare, la care se adaugă o taxă de peste 17
euro, pentru întreţinerea celulelor în banca privată.
Avantajul existenţei unei astfel de bănci în România este reprezentat
de accesul la grefa de transplant gratuit şi imediat, lucru care
măreşte capacitatea de a lupta mai eficient contra bolilor.
În momentul de faţă, o femeie care naşte are trei opţiuni cu privire la sângele placentar: să păstreze unităţile de sânge, contra cost, să le doneze sau să refuze donarea, caz în care sângele placentar va fi aruncat la naştere, împreună cu placenta.
În luna iulie 2008, a fost inaugurată, tot la Cluj, prima bancă privată
de sânge placentar, înfiinţată de Cord Blood Center România şi Fundaţia
Eurocord România. Banca publică deschisă luna aceasta a fost înfiinţată
de Fundaţia Eurocord România, datorită campaniei de redirecţionare a 2%
din impozitul pe venit.
O nouă bancă privată de sânge placentar va fi deschisă, la începutul
anului 2009, în Bucureşti. Investiţia iniţială este estimată la
800.000 de euro.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Anchetă după moartea lui Dinu Damaschin
UDMR: Din aprilie, cresc salariile
Sorin Oprescu grăbeşte deszăpezirea pentru a...
Elena Udrea apare într-un clip care...
Gropi adânci pe drumurile din România
Țurțuri uriași pe clădiri din Brăila








Feedback

