Prigoană jr: Chiar de-ar fi curvă, politica este un rău necesar

În ediţia de marţi, jurnaliştii de la catavencu.ro publică un amplu interviu cu Prigoană jr. despre candidatura sa, politică, familie, zăpezile din Finlanda, despre România mioritică, cu tot ceea ce înseamnă ea.

Honorius, omul

Rep.: De ce lucruri v-aţi săturat în privinţa dvs., de vreţi să vă schimbaţi viaţa, să fiţi politician?
H.P.: M-am săturat de câtă şcoală am tot făcut şi am decis, încă din facultate, să pun în practică tot ceea ce învăţam. Am reuşit şi în business, aşa că trec la politică. Cu încrederea că pot aduce suflul nou, ba chiar că îl pot ilustra cum se cuvine, sperînd să dau aceeaşi încredere şi altora din generaţia mea.
Rep.: Ce anume admiraţi la dvs. de vreţi să dovediţi în câmpul politicii?
H.P.: Ce admir la mine? Că ştiu ce am de făcut în viaţă! Cred, deci, că pot fi util şi în politică, sperând să demonstrez că nu vârsta e cea care trebuie să decidă alegerea unui parlamentar, ci capacitatea lui de a se pune cu adevărat în slujba semenilor.
Rep.: Dvs. sunteţi chiar Honorius? Cum dovediţi?
H.P.: Că sunt un om de onoare? Dovediţi-mi dvs. contrariul! Parol, însă, sunt un om de cuvânt şi se va convinge toată lumea.

Politica, chiar de-ar fi curvă, e un rău necesar

Rep.: Ce e politica?
H.P.: Aşteptaţi să spun că politica e o curvă, cum se tot zice? N-o să spun, deşi, chiar şi aşa fiind, e răul necesar în orice democraţie veritabilă. E chiar condiţia esenţială a democraţiei.
Rep.: Pe cine aţi linguşit dintre preamarii partidului?
H.P.: Nu sunt genul. Şi-apoi, ori reuşesc pe propriile picioare, ori mă duc să-mi văd de treabă în business!
Rep.: Cât aţi cotizat la Blaga? Se vorbea de juma de milion de euro…
H.P.: Nici bancurile proaste nu îmi plac şi mi se părea că uneori chiar aveţi umor! În politică trebuie să te aliniezi coordonatelor partidului din care faci parte. Iar dacă disciplina de partid spune, la un moment dat, să n-ai nici mamă, nici tată într-o anume problemă sau un episod anume, de regulă n-ai! Sau, dacă vrei să faci opinie separată, ai şi dreptul, dar şi obligaţia să-ţi motivezi temeinic punctul de vedere.

M-am născut cu politica în casă

Rep.: Sunteţi tupeist şi plin de bani ca tatăl Prigoană? Ce anume dă tupeu în familia asta?
H.P.: Ceea ce numiţi tupeu, la tatăl meu şi la mine, nu este tupeu şi nici nu vine din banii pe care i-am câştigat. Este, vă asigur, siguranţa pe care ţi-o dă convingerea că ai clădit totul prin propria ta muncă, că nu depinzi de nimeni şi că eşti pe propriile tale picioare, tata chiar şi pe unul singur!
Rep.: Există asemănări cu cariera Elenei Băsescu: frecventarea Bamboo-ului şi lipsa oricărei legături cu politica. Care ar fi deosebirile?
H.P.: EBA, ca şi mine, ne-am născut cu politica-n casă, iar în ceea ce mă priveşte am adunat vreo cinci campanii electorale făcute la catarmă cum se spune. Luate de jos, adică, de la lipit afişe, până la înfiinţat filiale ale partidului, dincolo de Ocean!

Îndărătnicia românului vine din sentimentul că... munca e în zadar

Rep.: America e nebună, plină de gând fast-food. Noi nu ştim că zacem pe un tezaur de slow-food fără fund.
H.P.: Americanii au inventat fast-food-ul nu doar pentru că pot mânca mai ieftin, ci şi sau mai ales pentru că se grăbesc. Să se întoarcă la treabă! Sunt români care ştiu şi că mănîncă slow-food, dar încă prea puţini. Şi prea puţin grăbiţi!
Rep.: Cât de superficiali îi face succesul pe americani? Cât de îndărătnici sunt românii cu Mioriţa lor?
H.P.: N-aş spune despre americanii de succes că sunt superficiali şi nici despre români că sunt îndărătnici cu "Mioriţa lor". Cei dintâi sunt, totuşi, oameni care au reuşit să se realizeze în viaţă şi ştiu să se bucure de împlinirea lor. În ceea ce ne priveşte, îndărătnicia noastră nu cred că vine din tradiţia Mioriţei, ci din sentimentul cultivat în cei 50 de ani despre care vorbeam mai înainte, că… munca e în zadar. Şi dacă tot era aşa, de ce să mai tragi, ca boul, nu?

Citeşte mai mult AICI.