Preşedintele SUA, George W. Bush, l-a primit în cursul zilei de joi, la Casa Albă, pe preşedintele român Traian Băsescu.

În cadrul convorbirilor, cei doi şefi de stat au vorbit despre climatul tensionat din diverse zone ale lumii, despre posibilitatea ca românii să primească mai uşor vize pentru Statele Unite, dar şi despre realţiile economice dintre cele două state.

"România este un aliat al Statelor Unite, iar rolul ei în Balcani este vital", a declarat George W. Bush după întrevederea cu Traian Băsescu.

Liderul de la Casa Albă apreciază sprijinul acordat de ţara noastră în lupta contra terorismului.

Preşedintele României a declarat că ţara noastră şi partenerii ei de peste ocean şi-au respectat angajamentele şi o vor face şi în continuare.

"România va rămâne aliatul Statelor Unite, va susţine democraţiile din Irak şi Afganistan, va susţine regimuri democratice în aceste state, care reprezintă cheia libertăţii în regiunile respective", a asigurat şeful statului.

O parte importantă a discuţiilor de la Washington au constituit-o rolul României în regiune şi securitatea la Marea Neagră. Preşedintele Bush a mai adăugat că SUA susţin integritatea teritorială a Moldovei.