Aproape 60% dintre cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova au participat, duminică, la alegerile parlamentare anticipate, potrivit datelor centralizate de la nivelul întregii ţări, furnizate de Comisia Electorală Centrală (CEC) după închiderea urnelor.
Secretarul CEC, Iurie Ciocan, a declarat, duminică seara, că la urne s-au prezentat 58,99% din cei peste 2,75 milioane de alegători înscrişi în liste.
Cea mai bună prezenţă la urne a fost înregistrată în circumscripţia Basarabeanca, unde au votat 73% dintre alegători. În satul Cania din raionul Căuşeni au votat 95,2% dintre cetăţenii cu drept de vot, iar în satul Costeşti din raionul Râşcanu s-au prezentat la urne 93,8% dintre alegători.
În municipiul Chişinău, au participat la vot 63,6% dintre alegători, iar în Bălţi 58,7%.
Prezenţa la urne la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 a fost de 59,13%, iar la alegerile din 29 iulie 58,77%.
Potrivit Codului electoral, validarea scrutinului are loc în condiţiile unei prezenţe la urne a cel puţin 33% din numărul total de alegători.
Un număr 9.724 de cetăţeni au votat duminică la cele opt secţii deschise pe teritoriul României pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai misiunii diplomatice moldovene la Bucureşti.
Până la ora 21,00, când s-au închis secţiile de votare, la biroul electoral deschis la sediul Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti au votat 1.872 de persoane, iar la cel de la Secţia consulară din Capitală au votat 2.390 de cetăţeni.
Pe lângă cele două secţii din Bucureşti, Ambasada R.Moldova a mai deschis secţii de vot pentru alegerile parlamentare de duminică în oraşele Timişoara, Galaţi, Iaşi, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa.
La Timişoara, au votat 589 de persoane, la Cluj - 1.345, la Braşov - 559, Constanţa - 416, la Galaţi - 517, la Iaşi - 2.036.
La niciuna dintre cele opt secţii de votare deschise în ţară pentru cetăţenii moldoveni nu s-a înregistrat vreun incident.
Prezenţa la urne în Moldova: 58,99%
PUBLICAT
Duminică, 28 Noiembrie 2010 20:43
ACTUALIZAT
Duminică, 28 Noiembrie 2010 20:43
SURSA
REALITATEA.NET
Aproape 10.000 de cetăţeni au votat duminică la cele opt secţii deschise pe teritoriul României pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M